Pacienţii care se tratează cu molecule originale vor scoate până la 100 de lei din buzunar, dacă medicul nu le schimbă reţeta şi nu le prescrie pilule cu preţuri mai mici
Pacienţii care nu vor să renunţe la reţetele de până acum şi îşi păstrează schema de tratament vor plăti mai mult cu minimum 15-20% pentru medicamente, potrivit noului sistem de compensare, intrat de ieri în vigoare.
„Scade foarte mult contribuţia statului şi creşte foarte mult contribuţia pacienţilor", spune medicul de familie Călin Ciubotaru, care ieri a fost nevoit să prescrie reţete pe stil vechi, întrucât Casa Naţională de Asigurări nu actualizase listele în sistemul informatic SIUI pe care îl folosesc doctorii.
De acum încolo va fi compensat medicamentul cel mai ieftin dintr-o clasă terapeutică, iar cei care vor dori să se trateze cu medicamente originale vor scoate din buzunar până la 100 de lei. „Spre exemplu pacienţii cu colesterolul crescut care se tratau cu Sortis dădeau o diferenţă de 60 de lei faţă de cât compensa statul. Acum vor plăti 110 lei. Cei care au făcut infarct şi luau Plavix plăteau o diferenţă de 80 de lei, acum vor plăti 100 de lei", exemplifică farmacistul Constantin Ciulu.
În schimb, noul sistem menţine gratuităţile pentru pacienţii cu hepatită, cancer, boli psihice, glaucom şi pentru cei care au trecut printr-un transplant. „Diferenţa pe care trebuie să o scoată pacientul din buzunar se aplică doar pentru listele A şi B (n.r. pe aceste liste se găsesc medicamente contra afecţiunilor cardiace, hipertensiunii, afecţiunilor digestive), şi nu pentru lista C, unde se găsesc produse pentru pacienţii transplantaţi, cu hepatită sau cancer", a explicat Lucian Duţă, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Acesta susţine că există şi medicamente pentru care pacienţii vor plăti mai puţin, respectiv pentru 25-30% din cele 2344 de p