Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debut de foc pentru Ştiinţa în Liga I

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 2 iulie 2010 ·

Echipa din Bănie va întâlni trei „granzi“, CFR Cluj, Steaua şi FC Timişoara, în primele patru etape ale noului sezon. Alb-albaştrii au aflat ieri ordinea în care îşi vor întâlni adversarii în sezonul care va începe pe 24 iulie. După ce, campionatul precedent, juveţii au debutat cu Dinamo, pentru noul sezon, craiovenii vor avea parte tot de o deschidere de foc, de data aceasta sorţii rezervându-i Ştiinţei un meci cu campioana CFR Cluj. Partida se va desfăşura pe terenul Universităţii, adică pe stadionul „Municipal" din Severin, oficialii olteni anunţând că şi la anul echipa va rămâne „în exil". În etapa a doua, alb-albaştrii se vor deplasa în Ghencea, pentru a întâlni Steaua, trupa lui Victor Piţurcă, antrenor pe care l-a vrut şi Adrian Mititelu în Bănie. În runda a treia, elevii lui Aurică Ţicleanu vor evolua tot în deplasare, cu Victoria Brăneşti, o nou-promovată. În etapa a patra, pe teren propriu, Universitatea va înfrunta FC Timişoara, alt meci al marilor orgolii, având în vedere disensiunile dintre cei doi patroni, Mititelu, respectiv Marian Iancu. Următorii adversari ai Ştiinţei vor fi în ordine: Astra (deplasare - etapa a 5-a), Sportul (acasă - etapa a 6-a), Internaţional Curtea de Argeş (deplasare - etapa a 7-a), Rapid (acasă - etapa a 8-a), FCM Târgu Mureş (deplasare - etapa a 9-a), „U" Cluj (acasă - etapa a 10-a), FC Braşov (deplasare - etapa a 11-a), FC Vaslui (acasă - etapa a 12-a), Unirea Urziceni (deplasare - etapa a 13-a), Oţelul (acasă - etapa a 14-a), Dinamo (deplasare - etapa a 15-a), Gloria Bistriţa (acasă - etapa a 16-a), Gaz Metan Mediaş (deplasare - etapa a 17-a). Răspunzând unor întrebări adresate de suporteri pe blogul său, privind programul noului campionat, Adrian Mititelu a postat următorul răspuns:„Ca şi voi, am fost foarte interesat de programul competiţional 2010-2011. După cum aţi observat, este unul foarte tare. Ca şi anul trecut, înc

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 2 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 3 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 18 minute
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum o ora
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 25 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum 2 ore
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°