"Eram un băiat înalt, slab, palid, cu gâtul subţire ieşind din gulerul prea larg al tunicei. Mâinile lungi atârnau dincolo de haină ca nişte animale proaspăt jupuite. Buzunarele plezneau de hârtii şi obiecte. Cu greu găseam în fundul lor batista pentru a-mi şterge ghetele de praf, când veneam în străzile din centru". (Max Blecher, Întâmplări din irealitatea imediată, p. 77)

Înaintea paşilor săi se înfăţişa "uliţa murdară care-şi întindea mereu pasta noroioasă. Erau case desfăşurate ca nişte evantaie, altele albe ca nişte blocuri de zahăr şi altele mici cu acoperişul tras peste ochi, strângând din maxilare ca nişte boxeuri. Întâlneam care cu fân, ori, deodată, lucruri extraordinare: un om prin ploaie, ducând în spate un candelabru cu ornamente de cristal, o sticlărie care suna ca nişte clopoţei pe umerii omului, în timp ce picături grele de apă se scurgeau de pe toate faţetele strălucitoare. În ce consta oare, la urma urmii, gravitatea lumii?" (p. 87)

Posibil ca ea să fie circumscrisă "în timpul care nu s-a scurs încă", unde "zac toate întâmplările, toate sentimentele, toate gândurile, toate visele care n-au avut loc încă şi din care generaţii şi generaţii de oameni îşi vor scoate partea necesară de realitate, vis şi nebunie. Imensa rezervă de demenţă a lumii din care se vor hrăni atâţia visători! Imensa rezervă de reverie a lumii din care vor extrage poeme atâţia poeţi şi imensa rezervă de visuri nocturne din care îşi vor popula coşmarele şi terorile din somn atâţia oameni adormiţi! Este depozitul necunoscut al realităţii plin de tenebre şi de surprize". (Vizuina luminată, p. 67)

În timpul care se scurge de la copilărie la adolescenţă, "există o complicitate a viciului mai adâncă şi mai rapidă decât orice înţelegere prin cuvinte. Ea străbate instantaneu tot trupul ca o melodie interioară şi transformă cu totul gândurile, carnea şi sângele". Aceast