Cu un an înaintea evenimentelor din decembrie 1989 am însoţit un ziarist sovietic în Bucureşti şi în ţară. Rusul era băiat vesel, bea bine, cânta bine, ştia Esenin pe dinafară şi era discret - nu a făcut nicio remarcă nepotrivită, nu a întrebat nimic deranjant. Am ieşit din programul oficial, luându-l cu mine la ziua fratelui meu. Unde, iarăşi, nu s-a petrecut nimic nemaipomenit -discuţii, mici şicanări pe tema Basarabiei, a celui de-al doilea război mondial, în fine, vorbe ca la orice petrecere.
Într-o dimineaţă de iarnă, intrasem deja în 1989, m-a trezit soneria insistentă a telefonului. Cred că era şapte dimineaţă, o oră pe atunci extrem de matinală pentru mine. Am răspuns pe jumătate adormit, zicând "da" la tot ceea ce auzeam de la capătul celălalt al firului. O voce de bărbat îmi cerea să ne vedem în faţa magazinului de electrice de pe Şoseaua Ştefan cel Mare. Abia când eram pe stradă, stăteam pe Barbu Mumuleanu, la doi paşi de locul întâlnirii, am început să realizez cine dracului era ăla de mă sunase, de ce să mă duc la ora aia la o întâlnire cu un necunoscut, de ce nu l-am întrebat cine e şi mai ales cum o să ne recunoaştem. Cred că nici nu terminasem cu întrebările când, înaintea magazinului cu pricina, doi inşi m-au abordat cu clasicul "Tov. Stan?", probabil în loc de "Bună dimineaţa", pentru că era clar că ei mă ştiau pe mine. Eu - pe ei, nu! Politcoşi,dar fermi, m-au urcat într-o maşină, cred obişnuita noastră "Dacie" de o o culoare incertă - gri, bej, alb murdar, habar n-am! - pe locul din dreapta şoferului, iar ei pebancheta din spate. În timp ce maşina se învârtea prin oraş, părând că nu are nicio ţintă sau că şoferul nu ştie unde să ajungă, am fost luat la întrebări: dacă pe parcursul vizitei tovarăşului ziarist sovietic au avut loc incidente, cine au fost cei care au participat la petrecerea din hotelul de la Satu Mare, ce opinii şi-a
