Situaţia de pe fluviul Dunărea, pe sectorul Galaţi, a devenit critică în ultimele 24 de ore, fiind depăşite cotele istorice înregistrate în 2006. Astfel, fluviul a atins un nivel de 663 de centimetri, cu 3 centimetri peste cota de pericol şi cu 2 centimetri peste cota istorică înregistrată acum patru ani.
Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Naţionale „Apele Române”, debitele crescute ale fluviului pun în pericol digurile din secţiunile Feteşti-Bărila-Galaţi-Tulcea şi din Delta Dunării.
În zona localităţii Şendreni, judeţul Galaţi, echipele mixte ale Apelor Române, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, ale Jandarmeriei şi Armatei contină să supraînalţe şi să consolideze cu saci de nisip digul din zona de confluenţă a Siretului cu Dunărea.
În ceea ce priveşte situaţia de pe râul Prut, debitul este de 2.90 mc/s la staţia Rădăuţi-Prut, în scădere cu circa 30 mc/s faţă de ziua de ieri.
Debitul a fost preluat în acumularea de la Stânca Costeşti, unde există un volum de 420 de milioane de metri cubi de apă. Debitul evacuat din acumulare, de 853 de mc/s, nu va pune probleme pentru digurile din aval, susţin reprezentanţii Apelor Române.
În prezent, echipele de intervenţie consolidează cu saci de nisip digurile din zona de confluenţă a Prutului cu Dunărea, în dreptul localităţii Brateş, judeţul Galaţi, pentru stoparea infiltraţiilor apărute.
IGSU: 104 localităţi afectate de ploi şi 7.762 de persoane evacuate
În ultimele 24 de ore, în urma ploilor torenţiale şi a creşterii debitelor râurilor au fost afectate 104 localităţi din 14 judeţe (Alba, Bacău, Botoşani, Brăila, Caraş-Severin, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Suceava, Tulcea, Vaslui). 7.762 de persoane au fost evacuate.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), au fost afectate 3.903 gospodării, anexe