Dosarul penal nu îl opreşte pe şoferul ambulanţei să îşi desfăşoare în continuare activitatea medicală
În cursul dimineţii de ieri, conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa a demarat o anchetă internă pentru a stabili măsurile care se vor lua în legătură cu cazul pacientei care a solicitat salvarea din cauză că se simţea rău şi a fost rănită pe drum din cauza neatenţiei şoferului care a pus o frână puternică, iar aceasta s-a lovit de aparatura medicală.
Astfel, în urma anchetei interne, s-a stabilit că şoferul se face vinovat pentru că nu a anunţat incidentul prin staţie. Şi asistenta de pe ambulanţă s-a hotărât că este vinovată pentru că nu a pus femeia pe targă, ci pe scaunul de salvare, fără centură de siguranţă. În notele explicative pe care le-a dat atât ambulanţierul cât şi asistenta, se stipulează că femeia s-ar fi opus să fie aşezată pe targă şi astfel au pus-o pe scaun. „Pentru aceste capete de acuzare s-a hotărât să le tăiem 5% din salariu timp de trei luni", ne-a declarat şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, dr. Vasile Popescu.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere, şoferul ambulanţei, Memet Demirel, avea 0,43 miligrame/litru alcool în aerul expirat. În lege se stipulează că atâta timp cât incidentul a avut loc pe un drum public, şoferul ambulanţei ar fi trebuit să anunţe Poliţia în legătură cu cele petrecute, drept urmare, acesta s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi consum de alcool. Deşi şoferului de pe ambulanţă i s-a făcut dosar penal, şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, dr. Vasile Popescu, ne-a declarat că „acesta îşi va continua normal activitatea şi dosarul penal nu îi va afecta munca în nici un fel. Nu avem de ce să îl dăm afară". De altă părere este însă şeful Biroului pentru Siguranţa Circulaţiei în Mediul Urban, inspector