Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Stan, şeful Oţelului, nu vede în roz soarta fotbalului românesc: «Ne va îngropa Fiscul»

Publicat in Libertatea, vineri 2 iulie 2010 ·

Mai sunt 22 de zile până lastartul unui nou sezon în Liga 1 şi criza financiară “a muşcat” fără milă şi din sportul-rege. În sezonul 2010-2011, se va juca pe viaţă şi pe moarte, dar economicos, cu mâna pe puşculiţă.

Conform programului pentru sezonul 2010-2011 al Ligii I, care a fost stabilit, ieri, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, eternul derby al campionatului, Dinamo - Steaua, va avea loc în etapa a 11-a, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare. Dacă Dinamo şi Rapid se vor înfrunta în etapa a 4-a, tot în “Groapă”, Rapid şi Steaua vor avea meciul direct în etapa a 14-a, în Giuleşti. Campioana ultimei ediţii, CFR Cluj, va juca împotriva “marilor” bucureştene Rapid, Dinamo şi Steaua în etapele 7, 14, respectiv 17, doar întâlnirea cu “roş-albii” urmând a fi programată pe teren propriu. Şi în prima etapă a campionatului vor fi meciuri tari, capetele de afiş ale rundei inaugurale fiind Rapid - FC Vaslui, Universitatea Craiova - CFR Cluj, Astra - Dinamo şi “U” Cluj - Steaua. Se retrag echipe din cauza banilor?

“Se anunţă un campionat fulminant, cu meciuri tari. Cred că toată lumea e mulţumită de această tragere la sorţi”, a declarat şeful LPF, Dumitru Dragomir. În schimb, preşedintele Oţelului, Marius Stan, a precizat că, din cauza problemelor financiare, nu crede că toate cele 18 echipe vor putea termina competiţia: “Vom fi victimele Fiscului, care va îngropa fotbalul românesc. Vor fi falimente în Liga I”.

Rapidiştii Marius Constantin (stânga) şi Fernandes (dreapta) vor da lupte grele cu stelistul Kapetanos pentru cucerirea titlului de campioană

Avem două debutante

În viitorul sezon al Ligii I vor debuta două echipe, Victoria Brăneşti şi FCM Târgu Mureş, ultima neavând nici o legătură cu fosta echipă ASA, care, în ediţia 1974-1975, a terminat pe locul 2 în Divizia A. Alături de acestea, au mai promovat în prima ligă Sportul Studenţ

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°