Mesajul a fost trimis. Multumesc!

26 de zboruri charter săptămânal către Grecia: 3.900 de români merg săptămânal în vacanţă în Grecia. Agenţiile de turism încasează 1,4 mil. euro

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 2 iulie 2010 ·

Aproape 1,4 milioane de euro încasează săptămânal agenţiile de turism care vând vacanţe cu avionul în insulele din Grecia, nivel aproape similar cu cel de anul trecut, potrivit unei analize a ZF bazată pe numărul zborurilor charter operate spre insulele greceşti.

În ciuda crizei economice şi a mişcărilor sociale din Grecia, ţara în care turismul contribuie cu aproape o cincime la Produsul Intern Brut, românii nu au renunţat la sejururile în Creta, Rhodos, Corfu şi alte insule.

Astfel, săptămânal sunt operate 26 de zboruri charter către insulele din Grecia, nivel similar cu cel de anul trecut, ceea ce înseamnă că aproape 3.900 de turişti români pleacă săptămânal în destinaţii din această ţară, potrivit calculelor ZF, ce iau în considerare capacitatea de 186 de locuri a unui avion şi un grad mediu de ocupare de 80%.

"Insulele greceşti continuă să atragă turişti români, deşi s-au dus zvonurile mişcărilor sociale care au avut loc în Grecia. Din punctul de vedere al turismului, Atena a fost cea mai afectată", a declarat Mircea Vladu, proprietarul agenţiei de turism Prestige Tours, care a închiriat aeronave Tarom pentru a duce turişti români în insulele greceşti şi care se aşteaptă să vândă în acest sezon de vară 400 de pachete pentru Grecia.

Şi oficialii Ministerului Turismului şi Culturii din Grecia subliniau faptul că anumite destinaţii turistice au fost afectate considerabil de criză, în timp ce altele au câştiguri mai mari ca înainte.

Agenţiile de turism de pe piaţa românească încasează circa 1,4 milioane de euro săptămânal din vânzarea de vacanţe cu avionul în Grecia, potrivit calculelor ZF, ce iau în considerare un număr de aproape 3.900 de turişti săptămânal ce plătesc 350 de euro fiecare pentru un sejur. În total, agenţiile de turism ar putea încasa 21 de milioane de euro în perioada iunie-septembrie din vânzarea vacanţelor ce

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actrița Marinela Chelaru a murit la vârsta de 66 de ani

HotNews acum 5 ore
Marinela Chelaru, fosta actrița din grupul Vouă, a murit la vârsta de 66 de ani, a anunțat prezentatorul de televiziune Cristi Brancu, care a colaborat cu actrița la mai multe emisiuni. „Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace, Marinela Che

Ludovic Orban despre Georgescu: „Nu s-a născut din neant”. Fostul premier vorbește despre „cea mai proastă decizie” a lui Klaus Iohannis

Mediafax acum 13 minute
Într-o emisiune specială de la Digi24, de sâmbătă, Ludovic Orban, actualul consilier prezidențial, a declarat că fostul președinte Klaus Iohannis a luat, în opinia sa, „cea mai proastă” decizie din mandatul său. De asemenea, Ludovic Orban consideră

Trenurile de la Aeroportul Otopeni la Gara de Nord, suspendate în perioada 14 – 17 octombrie între orele 9 -14

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Circulaţia trenurilor va fi temporar suspendată pe relaţia Bucureşti Nord – Pajura – Mogoşoaia – Aeroport Henri Coandă în perioada 14 – 17 octombrie 2025, intervalul orar 09:00 – 14:00, pentru desfăş

Sorin Grindeanu: „Dacă această coaliție eșuează, ne așteaptă deșertul populismului”

Press Alert acum 4 ore
Foto: Virgil SImonescu Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a vorbit astăzi despre situația din coaliția de guvernare, recunoscând că uneori partenerii politici nu „vorbesc aceeași limbă”, dar subliniind importanța echilibrului și a di

Sorin Grindeanu explică gestul de la Congresul UDMR: „Unitate înseamnă un singur imn oficial”

Press Alert acum 4 ore
Foto: Virgil Simonescu Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, s-a aflat astăzi la Timișoara, unde a efectuat o vizită pe șantierul lucrărilor de descărcare a autostrăzii A1 spre municipiu. Întrebat de jurnaliști despre momentul în care a

LIVE Mircea Lucescu, la conferința de presă înainte de România - Austria

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mircea Lucescu, selecționerul României, susține acum conferința de presă premergătoare meciului cu Austria, din preliminariile Campionatului Mondial din 2026.

Ludovic Orban: „Nicușor Dan are cu siguranță caracter și minte de președinte”. Ce spune despre relația cu șeful său de la Cotroceni

HotNews acum o ora
Consilierul prezidențial Ludovic Orban a afirmat, la Digi24, că Nicușor Dan are caracter și minte de președinte, afirmație făcută după ce fostul premier a fost întrebat cum răspunde celor care afirmă că Dan „nu are față de președinte”. De asemenea,

Două avioane britanice au zburat într-o misiune de 12 ore alături de alte forțe SUA și NATO în apropierea graniței cu Rusia. Au trecut și prin România

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Marea Britanie a declarat sâmbătă că două avioane ale Forţelor Aeriene Regale au zburat într-o misiune de 12 ore la începutul acestei săptămâni alături de forţele SUA şi NATO pentru a patrula graniţa

Ministrul Finanţelor Alexandru Nazare: România îşi menţine încrederea investitorilor. A patra confirmare în trei luni

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat, sâmbătă, că agenţia S&P a reconfirmat României ratingul de ţară recomandat pentru investiţii, subliniind că aceasta este a patra validare importantă în puţin peste trei luni de la investire. „Prin n

Bogdan Ivan: Da, avem cea mai scumpă energie electrică din Europa / Ministrul recomandă montarea de contoare inteligente

HotNews acum 2 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, într-un interviu difuzat sâmbătă, că, pe baza analizei datelor din ultima lună, România are cea mai scumpă energie electrică din Europa. Ivan recomandă montarea de contoare inteligente, care transmit datel

Vremea

București
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

14°
sâm.

9°/15°
dum.

10°/15°
lun.

7°/13°
mar.

7°/13°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/17°
lun.

12°/18°
mar.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/19°
lun.

9°/18°
mar.

10°/16°