Participarea secretarului de stat Bogdan Aurescu la Conferinţa Ministerială aniversară a Comunităţii Democraţiilor
Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu va participa, în perioada 2-4 iulie 2010, la Cracovia, la Conferinţa Ministerială a Comunităţii Democraţiilor dedicată aniversării a 10 ani de la adoptarea Declaraţiei de la Varşovia, document programatic care a înfiinţat acest for de cooperare internaţională.
La eveniment sunt invitaţi miniştri de externe din peste 100 de ţări membre, activişti şi lideri în promovarea democraţiei şi a drepturilor omului, reprezentanţi ai mediului academic şi ai societăţii civile.
Scopul reuniunii este acela de a reînnoi angajamentele faţă de valorile democraţiei, asumate prin Declaraţia de la Varşovia, şi de a prefigura o „foaie de parcurs” pentru consolidarea democraţiei în plan global în următorii ani (Global Democracy Work Plan). Tema centrală o reprezintă identificarea modalităţilor de depăşire a obstacolelor din calea edificării societăţii civile în lumea contemporană.
Segmentul la nivel înalt, programat pentru după-amiaza zilei de 3 iulie 2010, include, pe lângă sesiunea dedicată reafirmării angajamentului faţă de valorile democratice în politica mondială, şi o dezbatere pe tema situaţiei actuale a democraţiei în lume (Democracy Losing Ground: What is to be Done?), la care sunt aşteptate intervenţii din partea miniştrilor de externe participanţi.
Secretarul de stat pentru afaceri strategice va co-prezida prima reuniune a Grupului de Lucru al Comunităţii Democraţiilor privind Cooperarea Regională, alături de Chun Yung-woo, vice-ministru al afacerilor externe şi comerţului din Republica Coreea. De asemenea, Bogdan Aurescu va susţine o intervenţie în cadrul dezbaterii ministeriale interactive pe tema situaţiei actuale a democraţiei în lume (Democracy Losing Ground: What is