…cu ocazia discursului rostit de Ziua Independentei Statelor Unite, ambasadorul american, Mark Gitenstein, le recomanda romanilor sa inlocuiasca expresia pesimista “Asta e viata“, care sugereaza ca nimic nu se poate schimba, cu motto-ul lui Barack Obama, “Yes, we can!” “Da, putem!” Totul, adicatelea, poate fi schimbat. Nimic nu e imposibil.

Am impresia ca avem aici de-a face cu o neintelegere, atat de o parte, cat si de cealalta. In ultimele zile am tot criticat spiritul de resemnare ce pare sa domine la aceasta ora psihicul romanilor. Nimic nu se poate face, nimic n-are rost, protestele nu vor fi, oricum, bagate in seama, initiativele bune se vor lasa, undeva, pe drum, corupte, daca nu sunt cumva corupte din start, fiind propuse de catre persoane dubioase. (De parca o toaleta reparata de o persoana imorala nu mai poate fi folosita, sau operatiile pe inima presupun nu chirurgi competenti ci calugari fara de pata si fara de prihana.) Aceasta resemnare, insa, nu are nimic de-a face cu resemnarea mioritica, atat de des pomenita, cu sau fara rost. Resemnarea ciobanasului – in masura in care era resemnare (nu era, “si de-0 fi sa mor” nu implica automat statul cu mainile-n san, ci mai degraba pregatirea pentru orice eventualitate) – era impacata. Nu se vaicarea, nu injura, nu se inrosea de furie, nu picura venin printre suieraturi. Facea si omul o constatare, de tipul “daca o fi sa fie“, pe principiul altminteri sanatos “n-o fo’ niciodata sa nu fie cumva“, asadar de ce sa ne agitam inutil?

Daca asta e resemnarea mioritica, atunci ne-am pierdut-o. Practicam, in ziua de astazi, combinatia cea mai proasta. Si resemnati ca nu se poate face nimic, si nemultumiti tocmai din aceasta cauza. O nemultumire departe de a fi contemplativa, tradusa in injuraturi, vaiete, si trantitul caciulii de pamant – degeaba.

Pe de cealalta parte, avem optimismul american al lui