* o Dacie s-a aprins în mers şi ar fi ars ca o torţă, dacă în ajutorul şoferului nu ar fi sărit mai mulţi martori
Un autoturism Dacia a luat foc, ieri, în timp ce se afla în trafic, în municipiu, pe Bulevardul Cuza, în zona Palatului Copiilor. Simţind fum în habitaclu, şoferul a tras pe dreapta, iar când a ridicat capota focul a răbufnit de la compartimentul motor. Speriat, omul s-a grăbit să ia extinctorul din portbagaj, pentru a-şi salva maşina. Din fericire pentru el, i-a sărit în ajutor un tânăr, care a ieşit dintr-un imobil de pe bulevard, înarmat cu un extinctor de o capacitate mai mare. De asemenea, alţi doi şoferi s-au grăbit să îşi ofere sprijinul. Astfel, până la sosirea pompierilor, focul fusese deja stins. Habitaclul maşinii nu a fost afectat, în schimb compartimentul motor s-a ales cu avarii importante. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric. * o Dacie s-a aprins în mers şi ar fi ars ca o torţă, dacă în ajutorul şoferului nu ar fi sărit mai mulţi martori
Un autoturism Dacia a luat foc, ieri, în timp ce se afla în trafic, în municipiu, pe Bulevardul Cuza, în zona Palatului Copiilor. Simţind fum în habitaclu, şoferul a tras pe dreapta, iar când a ridicat capota focul a răbufnit de la compartimentul motor. Speriat, omul s-a grăbit să ia extinctorul din portbagaj, pentru a-şi salva maşina. Din fericire pentru el, i-a sărit în ajutor un tânăr, care a ieşit dintr-un imobil de pe bulevard, înarmat cu un extinctor de o capacitate mai mare. De asemenea, alţi doi şoferi s-au grăbit să îşi ofere sprijinul. Astfel, până la sosirea pompierilor, focul fusese deja stins. Habitaclul maşinii nu a fost afectat, în schimb compartimentul motor s-a ales cu avarii importante. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric.