Bătrîni cerşetori, oameni ai străzii dormind pe bănci, ambulatorii de psihiatrie, toate amestecate în evenimente stradale aflate între sărbătoresc şi represiune bîntuie, toate, pe pînzele găzduite de Căminul Artei (Centrul Artelor Vizuale al UAPR, parter). Chiar dacă pictura expusă se ambientează de cîteva ori cu depuneri pe (sub simeză), de gunoaie ale decăzuţilor urbani, expoziţia devine miraculoasă, salvată din sordid dickensian prin calităţi intrinseci picturale. Cum bine remarca un confrate cronicar, Anca Irinciuc pictează acum cu un lirism fluent şi în tonalităţi vesperal estompate, plasîndu-se într-o descendenţă deviată a feericului Margaretei Sterian.

Pictoriţă originară din Botoşani, Anca Irinciuc (născută în 1978) este ultimul exemplu consistent de absolvenţă a Academiei private de arte „Luceafărul“, din Bucureşti, care şi-a închis atelierele în 2005. Ceea ce i-a transmis profesorul-mentor Teodor Moraru este un substrat consistent şi flexibil de trame compoziţionale, decupaje asimetrice, reţele grafice structurante şi inserţie de imagine colată. Este, în fond, estetica montării planurilor fragmentate, care devine o bună vestă de plonjat în oceanul imaginarului, inevitabil postmodern. Casetele cu mici desene şi colaje din această a şaptea expoziţie personală, subscrise ciclului originar, început în 2006, numit Locuri cu întîmplări, reprezintă veriga de trecere spre pînzele mari, cu ipostaze terifiant naturaliste ale Lumii ascunse (2010) sau spre imaginarul „disco“ din seria Regii şoselelor (2009). În febrilitatea atelierului, sobră şi delicată ca persoană, siluetă filiformă cu chip prelung, modiglianesc, Anca Irinciuc este un surprinzător şi alert captator de imagini. Realismul negru al marginalilor studiaţi în recenta serie Hidden World vine din experienţa asumată, dar inevitabil traumatică, a prestării profesorale în cartierul defavoriz