Ei bine, pana aici. Cand toata lumea din jur isi blesteama ziua in care s-a nascut pe aceste meleaguri, prin nu stiu ce resort ciudat, un mecanism necunoscut intra in functiune si elibereaza cele mai extravagante idei despre avantajele, bucuria si fericirea, chiar, de a fi roman in Romania.
Ohh, da. Am cunoscut si am auzit toate motivele pentru care ar fi mai bine aproape oriunde decat aici. Am baut paharul durerii de a ma fi nascut roman pana la capat. Si nu o data. Zilnic gustam cu totii din el. Am gasit toate ratiunile pentru care acest loc a devenit o contradictie cu ideea de locuit, daramite ca un loc in care sa te dezvolti, sa cresti normal si sa speri la o viata decenta. Ceva a declansat insa momentul critic.
Un text a provocat declicul, o idee, cateva cuvinte aruncate cu o durere si un sictir concentrate doar in dispret si ura fata de aceste locuri si oamenii care le populeaza. Tot mai des citesc si aud in ultimul timp cum suntem terminati, condamnati, fara iesire, prinsi intr-o noua capcana istorica, prizonierii unui nou regim dictatorial. (Eu insumi am cazut de cateva ori, cu sinceritate, in aceasta panza de credinte.)
Nu pentru ca lucrurile descrise ar fi in mod necesar false, ci pentru ca autorii lor (da, si eu, de o mie de ori) se folosesc de toate mizeriile noastre si ale lor pentru a-si incalzi constiinta, pentru a-si justifica locul si a-si intemeia existenta, pentru a-si da sens deciziilor si schimbarilor pe care le fac (sau incerca sa le faca).
Cand ajungi sa iti fie frica sa mai stai cu usile sau geamurile masinii deschise in trafic, pentru ca stii ca e posibil sa fii scuipat, injurat, batut sau chiar impuscat, doar pentru ca nu te-ai dat mai repede din calea bolidului cu geamuri negre din spate, da, atunci este greu sa mai gasesti prea multe motive de bucurie ca traiesti pe aici.
Cand o simpla hartie sau o stampila pe
