O avancronică, chiar şi despicată la nivel amator în faţa unei cafele, este mult mai plăcută şi mai ofertantă decât o cronică. Înainte ai voie să dai drumul cailor pe păşunile fanteziei, după partidă, orice s-ar fi petrecut pe iarba verde vopsită geometric cu alb, tot consideri că mai era loc de un dribling, de o pasă, de un gol. Cronica este necrologul unui meci. Avancronica este povestea în roz a vieţii unui copil nenăscut. Să luăm spre exemplu meciul Olanda - Brazilia, primul din sferturi. Numele celor două formaţii şi jucătorii care îmbracă tricourile acestor echipe îţi permit să speri că vei avea parte de un meci mare. Îţi închipui că Robben va sprinta sau că Roubinho va dribla exact cum ai fi făcut-o tu dacă erai înzestrat cu o brumă de talent şi viteză. Speri la un scor fluviu, cu multe goluri şi faze de poartă. Totul e posibil. Chiar şi în sens negativ, să avem parte de un meci închis, tacticizat pâna la limita insuportabilului, iar echipa care merge mai departe să fie decisă după prelungiri sau lovituri de departajare. Dar aşa ceva nu poate fi luat în calcul înainte, ci doar deplâns, după. Măcar în sport e bine să nu punem răul, a se citi inesteticul, înainte.
De la întâlnirea Uruguay - Ghana, teoretic nu ai de ce să aştepţi foarte mult din punct de vedere al spectacolului. Ambele formaţii au ajuns mai sus decât se aşteptau iniţial, dar nici aşa nu sunt dispuse să rişte foarte tare. Ghana are un întreg continet în spate, Uruguayul doar o ţară extrem de mică (puţin peste 3 milioane de locuitori). Dar cine stă să se ghideze după teorii, te gândeşti din start că Forlan sau Boateng trebuie să inventeze ceva şi pentru plăcerea spectatorului neutru. Tentaţia unor pronosticuri este destul de mare, dar e mai bine să te abţii dacă nu vrei să fii persiflat la finalul meciurilor. Avem Brazilia, Olanda, Ghana, Uruguay, Argentina, Germania, Spania, Paraguay şi o si
