Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Companiile din SUA pregătesc cel mai mare val de IPO din ultimii 2 ani

Publicat in Curierul, vineri 2 iulie 2010 ·

91 de firme americane au depus la SEC în T2 documentaţia necesară pentru lansarea de oferte publice iniţiale

Companiile americane se pregătesc pentru cel mai mare val de oferte publice iniţiale (IPO), de când a început criza financiară, 91 de companii depunând în trimestrul doi documentaţia necesară la Securities and Exchange Commission (SEC).

Aceste companii, printre care se numără şi HCA şi Zipcar, vor să vândă titluri în valoare de 23,6 miliarde dolari, conform datelor Bloomberg. Un număr atât de mare de companii care au anunţat că vor să se listeze a mai fost înregistrat în anul 2007. Până în acest moment, investitorii în IPO au pierdut 7,2% din valoarea totală a acestor titluri, după ce Standard & Poor's 500 a ajuns aproape la minimul ultimelor 9 luni. Firmele leveraged buy-out (LBO, care realizează tranzacţii finanţate parţial cu fonduri împrumutate), care au cheltuit 2 trilioane de dolari pentru preluare în timpul bubble-ului creditelor, au anunţat că în perioada aprilie-iunie a fost înregistrat cel mai mare volum de vânzări de acţiuni, care au reprezentat cel puţin 50% din ofertele depuse la SEC.

În T1, 17 companii au finalizat ofertele iniţiale

Al doilea trimestru din 2010 a început cu 17 companii care şi-au finalizat ofertele iniţiale, reprezentând cea mai mare parte, într-un moment în care indicele S&P 500 se afla pe un maxim la 19 luni. Totuşi, câştigurile s-au evaporat după aceea pe fondul temerilor privind retragerea pachetului de stimuli al Guvernului american şi a crizei deficitelor publice din Europa. Indicele S&P 500 a scăzut cu 15% de la maximul acestui an din aprilie, în timp ce indexul MSCI World al celor mai dezvoltate 24 de ţări a pierdut 16%. Fondurile private-equity folosesc de obicei oferte iniţiale pentru a-şi putea achita datoriile şi pentru a returna banii investitorilor, după colapsul Lehman B

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 6 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 13 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 11 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 9 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°