Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RTPR: Din mai au început să se aglomereze proiectele de finanţări. Avem vreo zece în curs

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 2 iulie 2010 ·

Avocaţii firmei RTPR Allen & Overy, unul dintre cei mai activi jucători din zona finanţărilor bancare, au remarcat în ultimele luni o revenire a interesului băncilor în ceea ce priveşte acordarea de credite corporatiste, "domeniul vedetă" fiind în prezent energia, după ce în ultimii ani imobiliarele au atras cei mai mulţi bani de la bănci.

"Băncile au devenit mai dornice în a finanţa domenii precum energia sau industria. Avem vreo zece proiecte de finanţări în curs, trei pentru centrale eoliene, un alt proiect pe zona de energie, dar şi restructurări de credite mai vechi. Am observat o tendinţă de aglomerare începând cu luna mai, de când au fost reluate şi o serie de proiecte mai vechi care au fost amânate", a declarat Costin Tărăcilă, managing partner al firmei RTPR Allen & Overy.

Proiectele eoliene încep să devină o realitate în România, astfel că precum în imobiliare, trec din stadiul de "machetă" în cel fizic.

"Este efervescenţă pe proiecte eoliene, cum era cu imobiliarele în 2006-2007. Proiectele avansează, în condiţiile în care băncile finanţează doar companiile care au obţinut autorizaţiile de conectare, de mediu şi de înfiinţare, de la ANRE", explică şi Mihai Ristici, partener în cadrul firmei de avocatură.

Cu toate acestea, starea de incertitudine economică afectează şi businessul avocaţilor, care nu se mai pot "lăuda" cu creşterile de venituri de 30-50% de la un an la altul, pe măsură ce clienţii lor suferă. RTPR este o firmă cu 35 de avocaţi, dar care de la asocierea cu Allen & Overy nu a mai făcut publice datele financiare. "Anul 2010 este fluctuant şi imprevizibil în ceea ce priveşte volumul de muncă şi proiectele. Am devenit foarte flexibili cu clienţii existenţi, nu doar în termeni de onorarii, ci şi în ceea ce priveşte munca depusă, deoarece au apărut provocări noi. Pot spune în schimb că au apărut şi câteva proiecte no

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING Cătălin Predoiu a fost numit premier interimar

HotNews acum 59 minute
Pereședintele intermar Ilie Bolojan l-a numit premier interimar pe Cătălin Predoiu, după demisia de luni seară a lui Marcel Ciolacu și decizia PSD de a ieși de la guvernare. Anunțul Administrației prezidențiale: „Președintele interimar al României,

Salina Praid închisă din cauza unor infiltrații cu apă

Mediafax acum 41 minute
„În urma ploilor abundente, s-au produs infiltrații cu apă în mina de sare de la Praid”, a transmis ISU Harghita. La fața locului intervine un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Gheorgheni, cu un autocamion de intervenție și o motopompă d

Rihanna e însărcinată cu al treilea copil cu A$AP Rocky. Cum a apărut îmbrăcată la Met Gala 2025, unde tema a fost dedicată modei masculine

Libertatea acum 55 minute
Rihanna și A$AP Rocky au dezvăluit că așteaptă al treilea copil la Met Gala 2025. Cântăreața în vârstă de 37 de ani și-a mângâiat burtica pe covorul roșu, în timp ce partenerul ei a confirmat vestea reporterilor.

Moţiunea simplă AUR-POT, împotriva ministrului de Externe Emil Hurezeanu, dezbătută marţi în plenul Camerei Deputaţilor

G4Media acum 3 ore
Moţiunea simplă depusă de 50 de deputaţi AUR şi POT, care îl vizează pe ministrul de Externe Emil Hurezeanu, va fi dezbatută marţi, în plenul Camerei Deputaţilor şi votată miercuri, 7 mai. Moţiunea simplă se intitulează ”Diplomaţia românească în era

Milena Brandao, actriță și model în vârstă de 11 ani, a murit după ce a suferit 21 de stopuri cardiace

Gandul acum 24 minute
Brazilia este în doliu după moartea fulgerătoare a Milenei Brandão, o promițătoare actriță și model în vârstă de doar 11 ani, care a încetat din viață în urma a 21 de stopuri cardiace, la doar două zile după internarea în spital. Vestea tragică a fo

POLITICO: România intră în haos după demisia premierului

G4Media acum 3 ore
Dreapta dură a câştigat detaşat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, provocând un anunţ surprinzător din partea premierului socialist Marcel Ciolacu, relatează POLITICO, citat de News.ro. Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat

Liderul conservator Friedrich Merz devine noul cancelar al Germaniei. Milionarul fără experienţă guvernamentală vine la conducerea celei mai mari ţări din UE într-o perioadă plină de provocări

News.ro acum o ora
Conservatorul Friedrich Merz urmează să fie învestit marţi în funcţia de cancelar al Germaniei, într-un moment critic în care economia se luptă cu cea mai lungă recesiune de după război, relaţiile cu principalul aliat în materie de securitate, State

Cum va fi vremea în luna mai. Meteorologii au emis prognoza pe o lună

Adevarul acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai coborâte și în următoarele două săptămâni, la nivelul întregii țări, însă în ultimele zile ale lunii temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în această perioadă.

Război în Ucraina, ziua 1.468. Atac cu drone asupra Moscovei. Mai multe aeroporturi închise, dar și o replică rusească

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Rusia afirmă că Ucraina a lansat un atac nocturn cu drone care a vizat Moscova pentru a doua noapte la rând, scrie marți BBC. Toate cele patru aeroporturi importante ale capitalei ruse au fost închise timp de mai multe ore pentru sigura

Au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale la meciul FCSB – Dinamo (3-1), în valoare de 54.130 de lei

Gandul acum 2 ore
Au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale la meciul FCSB – Dinamo (3-1), în valoare de 54.130 de lei. Jandarmeria București a transmis un comunicat oficial. Luni seară, 5 mai 2025, a fost disputată partida dintre FCSB și Dinamo, pe Arena Națion

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/25°
mie.

12°/25°
joi

11°/16°
vin.

12°/16°
Iasi
acum

13°
mar.

11°/19°
mie.

10°/15°
joi

9°/13°
vin.

8°/10°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/21°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

11°/19°
mie.

10°/14°
joi

9°/12°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

10°/13°
joi

9°/17°
vin.

5°/17°