Femeia căreia Băsescu i-a spus “să renunţăm la ţăţisme” n-a fost ţaţă. Ba, din contră. A păstrat un vocabular decent faţă de preşedinte şi i-a expus problema ei: femeie singură, cu un copil, cadru didactic, cu 25% mai puţin salariu- din ce să îşi facă asigurare la casă? O problemă, cum preşedintele era obişnuit să asculte la fiecare baie de mulţime şi, de obicei, să promită că va face ce poate. Acum, însă, Băsescu a fost cel cu răspunsul lipsit de respect: “este jenant”, “la ce calitate are educaţia…” – astea au fost comentariile preşedintelui, pentru un cadru didactic. E drept, atunci când ştii că nu vei mai da piept cu electoratul, îţi permiţi luxul de a-ţi exprima dispreţul…
Mai devreme, altă femeie îi propunea lui Băsescu să o ia în locul “Ilenei” Udrea – doamna prim-ministru – cum i-au zis sinistraţii mai zilele trecute. Ăla da, era un ţăţism, dar nu l-a deranjat pe Traian Băsescu, care a râs cu subînţeles: “credeţi că se poate?!”. Aşa cum a râs şi când i-a spus unei amărâte de sinistrate căreia îi luase apa gospodăria că şi lui i-au stricat straturile de roşii de la Bucureşti. O glumă foarte elegantă, desigur.
Ţăţisme sau neţăţisme, cert este că Băsescu s-a dus în zonele inundate să propovăduiască noua filosofie a statului care nu îşi mai ajută supuşii exact la ăia loviţi de soartă, care îl aşteptau să le aducă o speranţă. S-a trezit, e normal, cu întrebări de tipul: am şase milioane salariul, dacă îmi taie 25%, din ce mai plătesc asigurare? Întrebări care l-au deranjat. Întrebări care l-au făcut să-i piară zâmbetul de pe buze şi glumele din discurs.
PS: De ce e soarta lui Boc legată intrinsec de ouă? Ba e atacat cu ouă de duşmani, ba de propriul tată…
Femeia căreia Băsescu i-a spus “să renunţăm la ţăţisme” n-a fost ţaţă. Ba, din contră. A păstrat un vocabular decent faţă de preşedinte şi i-a expus problema ei: femeie singură, cu un c