"Strategia de Aparare a Tarii", elaborata de CSAT, da impresia stranie ca "vulnerabilitatile" interne sunt mai multe si mai grave decat pericolele externe.
Daca in privinta amenintarilor din exterior, tara se afla intr-un sistem de securitate europeana, problemelor interne trebuie sa le facem fata singuri. Trecerea presei intre "vulnerabilitati" a starnit insa protestul jurnalistilor si organizatiilor care vegheaza la respectarea drepturilor si libertatilor omului. Desi suntem la curent cu derapajele mass-media in materie de corectitudine si de obiectivitate, asimilarea lor ca amenintari la adresa sigurantei nationale este un abuz. E insa aici si o neintelegere. Documentul CSAT se refera la "campaniile de presa la comanda, cu scopul de a denigra institutii ale statului, prin raspandirea de informatii false", si la "presiuni exercitate de trusturi de presa asupra deciziei politice, in vederea obtinerii de avantaje de natura economica sau in relatia cu institutii ale statului", si nu la dreptul si la datoria presei de a critica institutiile statului sau pe cei aflati la putere. Insa temerile jurnalistilor sunt intemeiate, stiuta fiind tentatia puterii de a ingradi libertatea presei, in numele principiilor inalte, cum ar fi "reputatia" sau "imaginea pozitiva" a tarii, dincolo de realitatea cotidiana.
In fond, presa este cea care a pus in discutie o serie de fenomene negative considerate vulnerabilitati, cum ar fi politizarea excesiva a unor institutii, coruptia, evaziunea fiscala, contrabanda si economia subterana, crima organizata, cu presiunile si influenta pe care aceasta incearca sa le exercite asupra institutiilor statului si asupra unor reprezentanti ai clase politice, deficientele sistemului de sanatate si ale celui de educatie, tendintele demografice negative, migratia fortei de munca peste hotare, nivelul ridicat al starii de insecuritate socia
