Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tentativă de suicid la Penitenciarul Vaslui

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 iulie 2010 · ·

Un gardian s-a împuşcat în piept cu arma din dotare şi a ajuns în stare gravă la Spital. Incidentul s-a petrecut aseară, în jurul orei 22.10 minute, la mai puţin de zece minute de când agentul de pază a intrat în tură.

Ciprian Costel Gemene (28 ani) este angajat la Penitenciarul cu Regim Semideschis Vaslui din anul 2006. Conducerea închisorii afirmă că tânărul agent nu a creat până acum probleme şi a trecut cu brio toate testările psihologice la care a fost supus. „La angajare i s-a făcut testarea psihologică, iar apoi, în fiecare an, a făcut examene psihologice. În primii 4 ani a primit calificativul «foarte bine», iar în ultimii 2 ani «bine»", a spus Vasile Cotoc, directorul Penitenciarului Vaslui.

Motivul pentru care tânărul ar fi încercat să se sinucidă este plecarea soţiei în străinătate, în urmă cu aproximativ cinci luni. Potrivit spuselor rudelor femeii, gardianul a căzut în patima băuturii şi, probabil, a făcut o depresie. „Am auzit ce s-a întâmplat cu el, dar nu ştiu prea multe. Noi nu prea ne înţelegeam, deoarece era un băiat care bea prea mult. Făcea scandal de fiecare dată când punea gura pe alcool. Nu ştiu cum de l-au angajat ăştia de la Penitenciar, că nu e prea sănătos cu capul. În lipsa mamei, noi avem grijă de băieţelul lor, că mi-e frică să-l las cu el. Fata mea e plecată de câteva luni în Italia, că nu le mai ajungeau banii, dar nu cred că ăsta e un motiv să alegi să-ţi pui capăt zilelor", a spus Victor Chiriac, socrul lui Gemene.

„Nu vreau să mor"

Ciprian Gemene a fost preluat de un echipaj al Ambulanţei şi transportat la spital. Rudele povestesc că tânărul era conştient în momentul în care a fost urcat în ambulanţă şi striga continuu că nu vrea să moară. „Mie nu-mi vine a crede că a încercat să se sinucidă. Cei de la unitate m-au sunat azi noapte şi mi-au spus că fiul meu a avut un accident. Eu am fost cu el î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 23 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 33 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 37 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 56 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 49 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum o ora
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°