Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Testul de salivă care depistează cancerul

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 3 iulie 2010 ·

Cercetătorii japonezi şi americani au dezvoltat împreună o tehnică medicală prin intermediul căreia pot fi detectate mai multe tipuri de cancer, doar cu ajutorul unui simplu test de salivă, scrie AFP. Sursa: NorthFoto

Cercetătorii de la Universitatea Keiro din Tokyo şi de la Universitatea California din Los Angeles susţin că acest test este capabil să detecteze, într-un stadiu timpuriu, cancerul de pancreas, cancerul mamar şi cancerul bucal.

Specialiştii au analizat mostre de salivă de la 215 persoane, inclusiv de la pacienţi bolnavi de cancer şi au identificat 54 de substanţe a căror prezenţă poate fi folosită ca detector al bolii.

În urma unei analize aprofundate, acelaşi test de salivă a reuşit să detecteze 99% din totalul cazurilor de cancer de pancreas, 95% din totalul cancerelor mamare şi 80% din totalul cancerelor bucale în rândul celor testaţi.

Pentru aflarea rezultatelor testului care foloseşte noua tehnologie este nevoie de cel mult o jumătate de zi, mai spun cercetătorii.

”Noua tehnologie poate să identifice până la 500 de substanţe diferite la o singură analiză”, explică profesorul Tomoyoshi Soga, de la Universitatea Keio.

”Rata de supravieţuire a pacienţilor cu cancer pancreatic sau bucal este în general mică, din cauza faptului că simptomele apar foarte târziu, când boala este deja foarte avansată”, mai spune profesorul.

Unul dintre avantajele testului este acela că saliva poate fi mai uşor prelevată decât sângele sau urina.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 13 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum o ora
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 9 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 11 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Theodor Stolojan: Dacă ar ajunge preşedinte, Călin Georgescu s-ar manifesta ca Viktor Orban şi ar bloca decizii ale UE. Fostul premier se consideră vinovat pentru că, deşi a avut „acces la anumite informaţii”, nu le-a comunicat conducerii PNL

News.ro acum 10 ore
Fostul premier şi fost preşedinte PNL Theodor Stolojan spune că, în cazul în care Călin Georgescu ar ajunge preşedintele României, acesta ar reprezenta ţara în mai multe structuri europene şi s-ar manifesta ca un „al doilea Viktor Orban” în blocarea

Johansson, CE: România, Bulgaria se vor integra complet în Schengen de la 1 ianuarie 2025

Wall-Street.ro acum 6 ore
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, s-a declarat convinsă, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că România şi Bulgaria "se vor bucura de toate avantajele Spaţiului Schengen" începând de la 1 ianuarie anul viitor,

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°