Să nu dispreţuieşti lucrurile din care se hrăneşte viaţa este o poruncă lipsă sau prea puţin cunoscută.
Pe măsură ce lumea devine mai şuie, oamenii parcă şi mai tare se înverşunează în căutarea dezechilibrului. Nici un reflex sănătos nu mai mişcă din picior a semn de viaţă. De altfel, echilibrul, măsura, proporţia armonioasă rămân nişte concepte bune numai pentru mobila zen de serie cu care îşi diagnostichează psihopaţii moderni casele. Nici urmă de spirit, nici urmă de linişte sau înţelepciune. Viaţa începe să imite limbajul. Spunem iluminare şi folosim semnul sonor care o reprezintă.
Dar cine ştie ce o însemna şi drăcovenia asta?! Cum să ajungi să te lovească iluminarea măcar un pic, în Berceni?! Aproape că nici nu mai exişti dacă ai bucurii fără valoare de piaţă. Aşa au ajuns bieţii oameni să nu mai caute lucrurile care îi fac fericiţi şi să preţuiască nimicurile care îi fac pe alţii să se simtă valoroşi.
Voiam să profit de ocazie ca să vă aduc aminte că dintr-un anumit punct de vedere suntem nişte tâmpiţi, dacă nu folosim multe cristale Swarovski în gospodărie. Dar ce ştim noi ce sunt cristalele Swarovski şi, mai ales, cât costă ele?! Simt nevoia să mă mărturisesc şi să nu-mi cer scuze pentru că cel mai drag obiect pe care mi l-am cumpărat dintr-o călătorie este o coasă austriacă.
Nu mai pomenesc de nicovala specială şi de ciocanul de bătut coasa, că vi se ofileşte gazonul japonez. Bun, şi care e chestia?! Sigur sunt mulţi criminali în serie care au fost cel puţin la fel de fericiţi ca mine când şi-au descoperit drujba predestinată. Chestia este că gesturile şi întâmplările mici îşi păstrează nealterată puterea de a ne încânta şi transfigura, dacă ştim să le iscăm fără efort şi să ni le asumăm.
Într-un fel trăim într-o societate jenată şi jenantă. O casă la ţară se traduce, pentru audienţa gata să te sfâş
