Toboşarul Sean Kinney şi chitaristul Jerry Cantrell sunt din 1987 la Alice in Chains. Moartea solistului Layne Staley i-a descumpănit şi trei ani n-au mai făcut nimic, dar în 2005 au revenit. Spre bucuria milioanelor de fani din lumea întreagă.

La începutul anilor '90, Seattle era în centrul atenţiei prin mai multe formaţii care au "explodat" în oraş. Dacă mai-marii showbiz-ului mondial au hotărât ca Nirvana să fie nr. 1, Alice in Chains a fost foarte apreciată pentru originalitatea muzicii şi a versurilor.

La Festivalul Sonisphere de la Bucureşti, Alice in Chains a fost una dintre cele mai aşteptate formaţii, care venea pentru prima oară în România, cu noul solist vocal - William DuVall.

Cu sprijinul casei de producţie Cat Music/ Media Services/ EMI am avut un interviu exclusiv cu Jerry Cantrell & Sean Kinney, înregistrat cu câteva ore înainte de intrarea grupului pe scenă.

La început am vorbit despre Alice in Chains din contextul Seattle, termenul grunge fiind o "etichetă" aiurea, ca şi termenul de "rock alternative" ce poate fi interpretat ca o "alternativă" la rock, deci muzica în cauză n-ar mai fi rock. Le-am spus celor doi că, din punctul meu de vedere, muzica lor e rock, cu accente heavy metal şi chiar punk, versurile fiind departe de a fi optimiste. Cantrell a răspuns: "Eu cred că este foarte greu să pui etichetă pe orice formaţie. Cu toţii împrumutăm câte ceva de la cei care ne-au inspirat. Dar sunt de acord cu tine, nici eu nu sunt un mare adept al etichetelor. La un moment dat, noi speram să devenim un grup de polka, dar încă nu am ajuns acolo (!!). Dar momentul poate să vină, uşa e larg deschisă (!!)".

BLACK GIVES WAY TO BLUE

N-am întrebat nimic despre anii de hiatus (2002-2005), dar am vrut să aflu cum văd ei revenirea grupului Alice in Chains. După ce Cantrell a răspuns scurt "Îl luăm