Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un acord istoric

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 iulie 2010 ·

Semnarea unui acord de liber-schimb între Taiwan şi China marchează, fără îndoială, un pas important de apropiere între Taipei şi Beijing.

Acordul-Cadru de Cooperare Economică (ACCE), semnat la 29 iunie, va reduce taxele vamale pentru aproape 800 de produse şi servicii. Comentat îndelung de presa ambelor părţi, documentul reînvie temerile militanţilor pentru independenţa Taiwanului, care se tem că insula va fi complet absorbită, din punct de vedere economic, de către China.

ACCE presupune vânzarea de produse din Taiwan în China pentru o sumă totală de 14 miliarde de dolari şi de produse chinezeşti în Taiwan pentru trei miliarde de dolari. Deschide, de asemenea, porţile investiţiilor în sectorul serviciilor, al finanţelor şi al asigurărilor. Domeniile bancare, culturale şi medicale sunt deopotrivă incluse în acordul considerat istoric. Reprezentantul delegaţiei chineze a subliniat că acesta reprezintă un mare pas înainte către „dezvoltarea unor relaţii paşnice între cele două părţi".

Potrivit unui cercetător chinez de la Universitatea Qinghua, „până în prezent, cooperarea economică dintre China şi Taiwan presupunea iniţiative lansate de întreprinderi şi firme cu titlu individual, în timp ce acest acord are o importanţă ce depăşeşte graniţa economică, ajungând pe tărâmul diplomatic: el va normaliza relaţiile dintre cele două entităţi". În Taiwan, părerile sunt împărţite.

În faţa unei opoziţii care denunţă riscul ca insula să-şi piardă independenţa economică, delegaţii oficiali care au dus negocierile mai bine de doi ani se apără. Preşedintele Consiliului afacerilor continentale din Taiwan, Lai Shin-Yuan, susţine că ambele părţi vor beneficia în egală măsură de prevederile acordului care avantajează deopotrivă micile şi marile întreprinderi taiwaneze. Afirmaţiile sale sunt susţinute de Chen Tain-Jy, profesor la Universitatea Taipei, care este de p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 2 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Actorul din Constanța, Sebastian Stan, nominalizat la BAFTA pentru rolul lui Donald Trump din filmul „The Apprentice”

Ziua Constanta acum 35 minute
Sebastian Stan interpretează rolul lui Donald Trump în filmul 'The Apprentice', prezentând anii de tinerețe petrecuți de acesta la New York. Thrillerul ''Conclave'', a cărui acțiune este plasată la Vatican, a obținut miercuri cele mai multe nominal

Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război

News.ro acum 32 minute
Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război, eliberând fiecare câte 25 de persoane, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite, relatează Reuters. „Aceştia sunt militarii şi civilii noştri”, a scris preşedintele ucrain

Banca Națională bate pasul pe loc: menține dobânda cheie la 6,5%

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an. Totodată, s-a hotărât menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5 la sută pe

BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an

Mediafax acum o ora
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât în şedinţa de miercuri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

TikTok închide complet aplicația în SUA, începând de duminică, dacă nu câștigă procesul la Curtea Supremă

HotNews acum o ora
TikTok intenționează să își închidă complet aplicația pentru utilizatorii din SUA începând de duminică, când ar putea intra în vigoare o interdicție federală asupra aplicației de social media, în cazul în care Curtea Supremă nu va bloca legea care o

Scenariul lui Traian Băsescu despre reîntoarcerea lui Trump la Casa Albă: „Europa trebuie să înțeleagă 4 lucruri”

HotNews acum 59 minute
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat miercuri critici extrem de dure la adresa președintelui ales al SUA, Donald Trump, pe care îl numește „Fanfaronul de la Mar-a-Lago” și despre care spune că trebuie să înțeleagă că „parteneriatul onest” cu Un

Accident rutier pe Autostrada A1 Șapte mașini au intrat în coleziune. Două dintre ele s-au răsturnat

Ziua Constanta acum 29 minute
Un accident rutier a avut loc în această după-masă, 15 ianuarie 2025, pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 64, pe sensul de mers spre București, în zona localității Olteni, județul Dâmbovița. Potrivit Centrulului INFOTRAFIC din Inspect

UPDATE - Ciolacu: Până la sfârşitul lunii trecem Legea bugetului prin Guvern şi o trimitem la Parlament / Rămânem în deficitul de 7% la sfârşitul anului / Pensiile, indexate în septembrie, dacă bugetul permite / Ce spune ministrul Finanţelor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Colacu anunţă, miercuri, după discuţia cu ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, o abordare ”prudentă” a construirii bugetului pentru anul în curs, urmând ca acesta să se încadreze într-un deficit de 7%. Pensiile micii şi medii vor fi

Vremea

București
acum

mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°