Manastirile - pilonii lumii
Simti ca te afli pe acoperisul lumii. Sus, pe un platou insorit, deasupra padurilor si a muntilor valuriti, deasupra unei manastiri cu ziduri albe, cufundata in liniste. Eu si un calugar, intinsi amandoi pe iarba. E locul lui de meditatie, unde se retrage cand nu mai are treburi, in ceasul acela de amiaza tarzie, in care intregul asezamant se invaluie de soapte, lumina lina si mister: Iustin Miron, staretul manastirii Oasa. Sta tihnit intr-un cot, isi intinde alene picioarele pe iarba, priveste zambitor departarile, cu ochii sai albastri, si ii place. Ii place tot ce vede. Zice ca adesea "simte" intreaga fire ca pe o simfonie. Paduri, munti, animale, oameni... Intreg poporul asta de oameni aflat la picioarele muntelui, misunand prin vai. "Manastirile sunt pilonii lumii", spune. "Sunt un varf al existentei romanesti. Tot ce are neamul nostru mai bun, ridicat pe culmile cele mai inalte..."
La Manastirea Oasa sunt douazeci si cinci de calugari si toti sunt tineri, toti intelectuali, absolventi de studii superioare. Au ales sa abandoneze lumea. Sa faca manastire aici, pe-un pisc al Sureanului, si sa traiasca-n ea cu totii impreuna, rugandu-se pentru binele omenirii. Cea mai apropiata asezare e la 45 de kilometri in vale - Sugag. Unii dintre frati n-au mai ajuns pe acolo de luni si luni de zile. N-au timp. O manastire cu randuieli aspre, athonite, cu rugaciune neintrerupta si slujba de la 3 noaptea pana la ora 8 dimineata, apoi munca, vecernie si iar rugaciune. Dar mai ales cu o bucurie teribila de a face toate astea impreuna. Staretul insusi e absolvent de doua facultati, ucenic apropiat al marelui duhovnic Teofil Paraian si unul dintre conducatorii tineretului ortodox roman. Un important teolog al Ardealului, la numai 42 de ani, judecand mai ales dupa numarul mare de oameni care il viziteaza sau i se spovedesc. Tineri