În cei 34 de ani de activitate a iniţiat zeci de generaţii în tainele poeziei, prozei şi ale dramaturgiei. A avut-o elevă pe gimnasta Nadia Comăneci, despre care afirmă că era un copil de nota zece şi la limba şi literatura română.
Timp de 20 de ani a încercat să le fie un sprijin real copiilor de la Şcoala Specială. Părinţii au fost învăţători, mentori ai satului românesc, iar mama a devenit mai apoi profesor de limba şi literatura română.
Citiţi şi: Daniel Cibotaru, matematician în ţara sambei
După absolvirea facultăţii şi-a dorit un post aproape de mama sa care locuia la acea vreme în judeţul Bacău. A reuşit să obţină un loc la Oneşti unde a predat timp de doi ani la Liceul Teoretic nr. 2.
În 1967 a luat fiinţă Liceul cu Program de Gimnastică, iar o parte dintre cadrele didactice de la Liceul nr. 2 au fost asimilate de noua unitate şcolară. Aici a predat până în 1976, perioadă în care, printre elevii săi, s-a numărat şi Nadia Comăneci.
„Nadia era o fetiţă extrem de ambiţioasă, era de nota zece şi la română, ne uimea cu puterea ei de concentrare. În 1976, Nadia a absolvit clasa a VIII-a şi a plecat la Bucureşti, iar eu m-am căsătorit şi am venit la Brăila, prin concurs, la şcoala Profesională Specială, nr. 14 unde am rămas până la pensionare în 1999. Îmi amintesc acel 10 istoric al Nadiei, eram departe de ea, dar mă bucuram ca un copil”, îşi aminteşte Sanda Tănase.
Învăţământ special
Aici a întâlnit copii cu probleme, proveniţi în mare parte din orfelinate. Deşi munca cu aceştia a fost suţinută, iar ofertele de a preda în alte unităţi din oraş nu au lipsit, a ales să fie alături de aceşti copii.
„În 1989 am fost transferată la Bălcescu, dar am revenit la şcoala Specială. Aceşti copii sufereau de lipsă totală de afecţiune şi educaţie. Erau printre ei şi copii proveniţi din familii care se interesau de
