Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concursul de viteză pune în pericol publicul

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 iulie 2010 ·

Startul „Cupei Reşiţa” a început cu două evenimente în urma cărora privitorii ar fi putut fi grav accidentaţi. Pasionaţii de viteză în coastă se declară şocaţi de faptul că unii privitori stau pe marginea drumului fără ca nimeni să îi înlăture.

La prima strigare, organizarea „Cupei Reşiţa” este ireproşabilă, dar minusurile de pe traseu pun în pericol viaţa spectatorilor. În plus, aglomeraţia şi agitaţia de pe marginea drumului, reduc şi din performanţa sportivilor. Martorii spun că greşeala poliţiei comunitare constă în faptul că porţiunile de traseu nu sunt vizualizate, aşa cum ar trebui. „Poliţistul comunitar, în loc să amendeze, preferă să fluiere. Am fost de faţă când poliţistul comunitar, înloc să îi înlăture pe indisciplinaţii de pe traseu, a suflat o dată în fluier şi s-a întors cu spatele, pentru că în opinia lui, probabil, şi-a făcut meseria”, spune Luciano Iliaş, un împătimit al sporturilor cu motor.

Purtătorul de cuvânt al UCMR, Sergiu Taban, susţine că, deja, acest gen de evenimente nu mai rămâne în competenţa organizatorilor, pentru că, în această idee au mobilizat la concurs comunitarii, jandarmii şi rutieriştii. „Organele abilitate să îşi facă datoria şi să împiedice gesturile necugetate. Ar trebui să fie mai hotărâţi şi mai decişi atunci când îi îndrumă pe spectatori spre zone mai sigure, astfel încât spectacolul sportiv să fie fără victime”, a declarat Sergiu Taban, purtătorul de cuvânt al uzinei reşiţene.

Responsabilitate pasată, spectatori răniţi

Oficialii de la Primărie, de care Poliţia Comunitară aparţine, spun cu totul altceva. „Organizatorii răspund de aceste lucruri. Ei ar trebui să marcheze zonele de pericol. Responsabiliatatea este numai a lor. Asta mai ales că în urmă cu câţiva ani, la Reşiţa chiar a murit un comisar de traseu”, spune viceprimarul Cristian Panfil. Una peste alta, două dintre incidentele c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem de Iohannis. „Un simbol al performanțelor unei generații”

HotNews acum 56 minute
Fostul mare portar al Stelei Helmut Duckadam, care a murit luni, la vârsta de 65 de ani, a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conform decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis, a informat, mierc

POLITICO: De ce votul prezidenţial din România ar putea zgudui NATO

News.ro acum 49 minute
România este o putere militară serioasă, motiv pentru care riscul ca un candidat pro-rus şi sceptic faţă de NATO, Călin Georgescu, să devină preşedinte duminica viitoare derutează alianţa, scrie miercuri POLITICO. Ţara cu 19 milioane de locuitori es

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum o ora
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Compania Enel, dată în judecată de asociații de consumatori pentru creșterea prețurilor. Fiecare client neinformat de scumpire ar putea primi 200 de euro

Ziare.com acum o ora
Firma Enel, care a ieșit de pe piața din România în 2023, când a fost achiziționată de PPC, a fost dată în judecată în Italia de mai multe asociații pentru protecția consumatorilor. Aceștia susțin că Enel nu a informat clienții despre scumpirea preț

Un bărbat a fost reținut după ce și-a ucis fratele. A abandonat cadavrul într-un imobil părăsit

Ziare.com acum 57 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Alba a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că şi-a ucis fratele mai tânăr. Trupul a fost găsit într-un imobil părăsit. ”În seara zilei de 3 decembrie 2024, un bărbat, în vârstă 52 de ani, din localitatea Fă

Studiu Deloitte: șapte din zece companii din România se așteaptă la creșterea impactului reglementărilor în zona economiei circulare, iar comunicarea transparentă și informarea stakeholderilor apar în topul priorităților tranziției

HotNews acum 44 minute
Șapte din zece companii din România (67%) se așteaptă la creșterea impactului reglementărilor în zona economiei circulare,de lamoderat, în ultimele 12 luni, către mare și foarte mare în următorii cinci ani, arată studiul Deloitte „Economia circulară

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum 2 ore
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum o ora
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 3 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°