Turiştii care vor să îşi petreacă vacanţele şi concediile pe litoralul românesc au la dispoziţie, de la 1 iulie, comandamentul de vară instituit de Protecţia Consumatorilor.
Până pe 31 august, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va desfăşura acţiuni de informare şi consiliere a turiştilor, cu privire la regulile de bază pe care trebuie să le respecte la cumpărarea produselor, ca şi la încheierea contractelor de servicii, informează un comunicat emis, ieri, redacţiei.
În vederea asigurării informării şi protecţiei turiştilor care îşi vor petrece vacanţele şi concediile pe litoralul românesc, preşedintele ANPC a dispus controale în sectorul alimentaţiei publice, al vânzării produselor nealimentare şi cel al serviicilor de cazare şi agrement. Comisarii de la Protecţia Consumatorilor din Constanţa, Tulcea şi Brăila vor supraveghea modul în care sunt respectate prevederile legale din domeniul protecţiei consumatorilor, primirea şi rezolvarea rapidă a reclamaţiilor, informarea consumatorilor, precum şi consilierea operatorilor economici.
Sediul Mamaia va avea în supraveghere staţiunile Mamaia şi Năvodari, cel din Neptun va supraveghea staţiunile Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche, iar amplasamentul din Costineşti va supraveghea staţiunile Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Tuzla şi 23 August.
Programul de lucru va fi între orele 10:00 - 20:00, de luni până sâmbătă, iar în zilele de duminică se va asigura permanenţa între orele 10:00 - 16:00.
Domeniile vizate de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, pe toată durata sezonului cald, vor fi:
- unităţile fast food, restaurante;
- barurile de pe plajă;
- comercializarea produselor alimentare în magazinele cu profil alimentar;
- unităţile de alimentaţie publică, în afara