De ce nu dau doi bani românii pe democraţie? Pentru că ceea ce au servit, absolut voluntar, în ultimii douăzeci de ani pe post de libertate n-a fost decât o formă sălbatică de capitalism, ornată cu sistem juridic şi alegeri libere. Sursa: EVZ

Comunismul este cea mai coerentă formă de participare politică pe care au experimentat-o vreodată românii. În sensul tare al cuvântului, ultimul regim care a gândit şi promovat cu metodă politica. Iar asta i-a adus sfârşitul.

În 1989, nu felul dezastruos de a conduce economia i-a scos pe români în stradă, ci tocmai coerenţa extremă a Partidului de a planifica şi executa proiecte sociale. Cetăţenii acestei ţări au ales să destituie puterea pentru că începuse să-i facă responsabili, invitându-i să participe la un proiect imposibil - comunismul.

Ceauşescu nu a căzut pentru că economia era nefuncţională, nici din cauza cotidianului totalitar sufocant, a represiunii sau a absenţei libertăţii. Epoca dictaturii s-a prăbuşit pentru că le cerea propriilor cetăţeni să fie părţi într-un megaproiect de edificare a societăţii. A fost ultimul proiect cu adevărat politic pus pe picioare la Bucureşti.

Astăzi, pe români îi sperie exact acelaşi lucru: că ar putea fi responsabili pentru ceva. Din amintirea celor patru decenii de comunism nu mai reţinem, cu o nostalgie nesfârşită, decât beneficiile iresponsabilităţii. Mobilitatea socială a păturilor rurale, blocurile epocii, construirea metroului şi extinderea căilor de comunicaţii, educaţia gratuită şi siguranţa locului de muncă. Comunismul a fost un regim bun pentru că a or ganizat schimbul de bunuri sociale destinate unor cetăţeni care nu-şi doreau nicio responsabilitate.

În momentul în care politica a decis ca aceste schimburi să se sprijine pe răspunderea românilor, sistemul s-a prăbuşit. Iar aversiunea fundamentală faţă de orice proiect