Amintiri din ograda copilariei

Retete cu anotimpuri

In bucataria copilariei mele seful cel mare era Bunica, Buna, cum ii spuneam toti: femeie zdravana, muncitoare, in fata careia nu incapeau nazurile la mancare, figurile in fata sosului de coacaze ori a supei de salata. Nu exista pe-atunci sa n-ai pofta de mancare, sa nu vrei sau sa n-ai chef sa mananci. Dimpotriva, dupa ce bateam ulitele ziua intreaga, abia asteptam sa ma asez la masa, si dinspre soba mare din colt, ori din credentul urias ce acoperea un perete intreg, sa vina spre mine bunatatile care se schimbau dupa cum se perindau si anotimpurile. Vreau sa spun ca mancam in functie de ceea ce era proaspat in gradina. Si mancarea avea pe-atunci, ca si anul, anotimpuri.

De cum se ducea zapada si incepeau mugurii si lastarii sa iasa la lumina, preferata era painea cu untura si cu frunze de leurda culese din padure. Buna ungea cu untura "scrijelele" de paine, le sara cu sare grunjoasa din salarita de lemn, le punea una peste alta si apoi le taia in doua, si chiar si asa erau atat de mari, ca daca imbucai doar miezul, iti ajungeau cojile pe la urechi. Cand plecam in padure, desfaceam feliile ce se lasau greu desprinse una de alta si asezam un strat de doua, trei frunze de leurda, lipeam la loc feliile de paine si gata erau dejunul, pranzul si cina la un loc. Caci dupa un asemenea "festin", urma joaca prin padure si cautarea cuiburilor de salbaticiuni. Ajungeam pe-acasa numai la lasarea serii, bineinteles, morti de foame.

Pe la sfarsitul lui mai, de cum ne apropiam de vara, unchiasul Petrea scotea mierea din stupi. Atunci aparea pe credent un borcan urias in care inotau in mierea groasa faguri aurii, din care rontaiam ori de cate ori treceam cu niscaiva treburi sau doar intamplator, prin apropiere.

Vara era a salatelor din rosiile uriase culese din straturile insirate in spatele c