* Brăila se va confrunta săptămâna viitoare cu cel mai mare nivel al Dunării consemnat vreodată * pentru joi, 8 iulie, este prognozată o cotă de 722 cm
* dacă până acum digurile au rezistat, în zilele care vin nimeni nu mai poate garanta că nu se va întâmpla o nenorocire * fluviul a crescut atât de mult încât nu mai poate primi apă din Siret şi Călmăţui, fapt ce duce la inundaţii în zonele de confluenţă
Ziua de ieri a început cu o veste bună şi una foarte proastă din partea hidrologilor. Vestea bună a fost că Siretul începe să scadă, fiind cu zece centimetri mai mic decât în ziua precedentă, la Lungoci, intrarea în judeţul Brăila. Vestea foarte proastă era că Dunărea creşte mult peste previziunile de până acum, iar asta face ca pe Siret să apară fenomenul de remu. Astfel, deşi la intrarea în judeţul nostru cota râului începuse să scadă, în partea cealaltă, la Şendreni, nivelul era din ce în ce mai mare, fiindcă la punctul de confluenţă, Siretul nu se mai putea vărsa în Dunărea foarte umflată, iar apa era împinsă înapoi. "Dacă se va continua în felul acesta, va trebui să închidem podul de la Şendreni, implicit şoseaua DN2B, care face legătura cu Galaţi şi Tecuci", ne-a declarat Adrian Turiac, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Brăila. De altfel, pe DN2B nu se mai poate merge, de câteva zile, decât spre Tecuci, deoarece la ieşirea de pe pod, şoseaua de legătură dintre Şendreni şi Galaţi este deja sub apă. Astfel, în momentul de faţă singura comunicaţie rutieră dintre Brăila şi Galaţi a rămas cea de pe dig. Din acest motiv, traficul auto de pe digul Brăila-Galaţi este superaglomerat, în anumite momente ale zilei.
Fenomenul de remu nu se înregistrează doar pe Siret: nici râul Călmăţui nu mai este primit de Dunăre, iar în zona de confluenţă, de la Berteşti, au apărut probleme. Au fost inundate 170 hectare de păşune şi 14 ha cultivate cu lucernă.