* patru brăileni cu vârste cuprinse între 20 şi 33 de ani le-au stricat petrecerea liceenilor de la Grupul Şcolar "Grigore Moisil", după ce s-au luat la bătaie cu alţi tineri
* ei au împărţit pumni şi au aruncat cu scrumiere şi sticle, băgând astfel frica în cei 100 de elevi şi profesori prezenţi la bal * agresorii sunt acuzaţi doar de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, pentru că o singură victimă a depus plângere, apoi a retras-o
Patru brăileni au fost deferiţi instanţei de judecată după ce s-au luat la bătaie cu alţi tineri, semănând spaimă în rândul elevilor prezenţi la un bal al bobocilor. Deşi una dintre victime a fost tăiată în zona omoplatului, iar alta a primit o sticlă în spate, acestea au refuzat să depună plângere împotriva agresorilor. Totuşi, pentru că le-au stricat petrecerea liceenilor, Sorin - Leonard Muscalu (20 de ani), zis "Spirache", Dumitru Daniel Ion (25 de ani), zis "Puţoi", Mihăiţă Cătălin Groparu (22 de ani), zis "Bulamac" şi Marian Petre (33 de ani), zis "Creionel", sunt acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Incidentul a fost anunţat la Poliţie în noaptea de 14 noiembrie 2008 de un ospătar de la restaurantul "Edy's", de pe strada Mihai Eminescu, unde Grupul Şcolar "Grigore Moisil" organiza "Balul Bobocilor". În acea seară, în restaurant s-au adunat aproximativ 100 de elevi şi profesori, accesul fiind permis şi unor tineri din afara unităţii de învăţământ, ce aveau bilete de intrare. Aceştia au ocupat câteva mese de la etajul I, unde au consumat băuturi alcoolice şi au ascultat muzică. În jurul orei 23.30, doi dintre ei s-au dus la toaletă, unde s-au întâlnit cu Dumitru şi Muscalu, care au început să-i lovească, deranjaţi de refuzul acestora de a părăsi toaleta. Auzind strigătele de ajutor ale prietenilor lor, cei aflaţi la masă au venit să v