Podul IPMC a stârnit numeroase controverse şi probleme între autorităţile Constanţei. În acest moment, situaţia este cât se poate de gravă, mai ales pentru că edilul Radu Mazăre a anunţat că circulaţia vehiculelor grele pe pod va fi interzisă de joi.
Importanţa podului IPMC nu este una de neglijat, pe pod trecând TIR-uri cu marfă din toate colţurile ţării către portul Constanţa. „Podul IPMC asigură, în special, circulaţia autovehiculelor grele dinspre ţară şi Europa înspre portul Constanţa, înspre Bulgaria şi Turcia. Am început reparaţia acestui pod în 2004 numai că, odată cu sosirea la putere a portocaliilor, finanţarea a fost sistată complet. În nenumărate rânduri am avut discuţii, le-am explicat importanţa acestui pod, am încercat transferarea lui, am făcut cinci şedinţe şi hotărâri de consiliu local ca să-l transferăm către «Ministerul Transporturilor inutile»", a declarat Radu Mazăre. Edilul a explicat cum s-a ajuns la decizia interzicerii circulaţiei vehiculelor grele pe podul IPMC. „Am atras atenţia că podul se va prăbuşi dacă nu o să-l reparăm, ceea ce s-a şi întâmplat acum patru luni de zile, când a căzut o bucată din pod. Am primit acum câteva zile expertiza comandată de noi unei firme din Bucureşti, Iptana, iar în expertiză ne este atrasă atenţia să sistăm traficul greu. Drept urmare, l-am încunoştinţat şi pe onor ministrul că începând de joi sistăm traficul greu pe acest pod, acesta fiind redirecţionat pe alte străzi din oraş pe care bineînţeles le va face praf şi TIR-urile vor trece peste un alt pod, aşa cum îi spunem noi, podul de la butelii", a susţinut edilul Constanţei. Iptana (Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale şi Aeriene) Search SRL, societate româno-americană, este reprezentată de Michael Stanciu, un apropiat al fostului ministru al transporturilor, Miron Mitrea, care, la rândul lui, este foarte bun prieten cu Radu M