Prietene cititor online, pe cuvînt de onoare că nu mai ştiu nimic din cîte s-au întîmplat, vineri seară, în primele două sferturi de finală, dar aşteaptă o clipă, nu pleca, poate că tot o să-mi mai aduc aminte cîte ceva, odată ajuns pe plajă, pe nisipul cu scoici tăioase, la o porţie de hamsii prăjite, înmujdeiate, înhălbate bine cu bere cu guler rece ca bruma,

deşi Cafe do Brasil, terasa din centrul Constanţei pe care m-am retras pentru o oră, după ce pescăruşii netrebnici mi-au curmat somnul cu rîsetele lor desfrînate, aşa e, domnule, acum ştiu, rîdeau de eliminarea Braziliei, care a condus Portocala mecanică la pauză (cine şi-ar fi imaginat o melodramă atît de ieftină?), pescăruşii obraznici cu plînsetul lor ascuţit, ca de copil, cu lacrimile lor încîlcite-n splendoarea dimineţii şi vărsate, desigur, pentru calificarea Uruguayului, pentru sacrificiul fabulos din minutul 122(!) al lui Luis Suarez, superbul golan, cel care a respins mingea cu ambele braţe de pe linia porţii, salvîndu-şi ţara de la dezastru, pentru a doua Mînă a lui Dumnezeu din istoria mondialelor, pentru noul erou al Americii de Sud, pentru frumuseţea fotbalului,

pentru nebunia fotbalului, domnule, şi pentru toţi aceşti şomeri nemîncaţi şi cerşetori de cafea, pentru bătrînii gemînd de căldură în faţa televizorului şi pentru fetiţele sărmane care vînd porumb fiert, 3 lei bucata, între o privire libidinoasă şi un avort la moaşele din cartier,

toate astea în timp ce eu mă întrebam (de dragul Argentinei mele şi al lui Diego al meu): cine, domnule, cine ne mai poate scăpa de roboţii lui Carlos Dunga?,

în timp ce magicianul olandez Arjen şi amicul său vrăjitorul Wesley au ciocănit la poarta Braziliei în a doua repriză a meciului cu Brazilia,

mă duc să văd cine este, a spus selecţionerul seleção, că pînă acum n-am prea văzut nici un adversar pe teren,

scuzaţi-ne,