Trebuie să recunosc din start că mă topesc de satisfacţie ori de câte ori Goliat mai încasează câte o piatră în cap de la un David de ocazie, indiferent în ce domeniu se întâmplă acest lucru. Chiar dacă olandezii nu sunt nişte pigmei ai fotbalului, ba din contra, puţini erau cei care îi creditau cu foarte mari şanse în faţa Braziliei, mai pragmatică şi disciplinată tactic ca niciodată. Vuvuzele luau poziţie de drepţi când pe gazon apăreau brazilienii, singura întrebare care se mai punea era cine va juca finala împotriva lor. Din fericire pentru viitorul fotbalului, antrenorul Dunga, care crede că un pictor şi un zugrav sunt tot una, şi-a luat o lecţie de tactică de nu poate să o ducă. Să vezi o Brazilie încercând să joace ca Italia, la un 1-0 obosit, nu e puţin lucru, dar nici plăcut. Te apucă frigurile şi ai înghiţi un piramidon, asta în cazul în care ai primit unul moştenire de la bunica. Cum ar fi ca la Carnavalul de la Rio fetele să înceapă să danseze hora mare, kazacioc şi ceardas când tu aştepţi o samba cinstită? Cei drept nu aş zice nu să aud o samba la taragot, doinită undeva la poalele Apusenilor şi dansată de fetele de la Căpâlna, dar asta e cu totul altă discuţie. Sneijder, Robben şi Van Persie au câştigat bătălia cu tridentul ofensiv din cealaltă tabără, Kaka, Robinho, Fabiano, dar mare problemă a Braziliei a fost căpitanul Felipe Melo, care şi-a lăsat echipa în inferioritate după ce a contribut decisiv la primul gol olandez. Cine mai face ca Brazilia, ca Brazilia să păţească. Incertitudinile de acum 4 zile mi-au fost spulberate, Olanda este o echipă mare, capabilă se se reinventeze la pauză şi să întoarcă un rezultat. Sper să nu fie însă atât de mare încât să-i trateze pe uruguayeni foarte de sus în semifinale, că e posibil să se găsească o piatră şi o praştie şi pentru ei.

Ghana şi Uruguay au jucat mai mult cu sufeltul decât după socoteli tactice