Statul ar putea acoperi între 50% şi 70% din costul primelor de asigurare ale agricultorilor, începând din acest an şi până în 2013, potrivit unui proiect de hotărâre a guvernului iniţiat de Ministerul Agriculturii.
Proiectul de hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru plata primelor de asigurare prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru plata primelor acordate producătorilor agricoli, conform poliţelor încheiate cu societăţile de asigurare-reasigurare pentru acoperirea pierderilor.
Statul ar acoperi pierderile cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile, care pot fi asimilate dezastrelor naturale, respectiv pierderile cauzate de boli ale animalelor şi plantelor sau de infestări parazitare.
Prevederile nu se aplică firmelor aflate în dificultate, faliment sau în procedură de reorganizare judiciară sau lichidare. De asemenea, nu se aplică persoanelor împotriva cărora a fost emisă o decizie de recuperare definitivă a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată.
Schema de ajutor se aplică, printre altele, agricultorilor care au ca obiect de activitate exploatarea terenurilor agricole, respectiv creşterea animalelor, păsărilor, familiilor de albine şi care exploatează terenuri agricole în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari sau asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune. De asemenea, se acordă celor care deţin, cresc sau exploatează animale, păsări sau familii de albine înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor - RNE sau în Registrul agricol, după caz, şi au încheiate poliţe de asigurare.
Ajutorul se acordă sub formă de rambursare
Ajutorul se acordă sub formă de rambursare şi ar urma să reprezinte 70% din costul primelor de asigurare, dacă poliţa de asigurare prevede acoperir