Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ramms+ein Über Alles

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 3 iulie 2010 ·

Cu ocazia recitalului incendiar, la pro­priu, susţinut în cadrul Fes­ti­va­lului Sonisphere Bucureşti 2010 de cunoscuta trupă germană Rammstein, Paul Landers, "responsa­bi­lul" cu chitara ritmică în cadrul grupului, a oferit Jurnalului Naţional, cu spriji­nul Universal România, un interviu în exclusi­vi­ta­te.

Născut la 9 decembrie 1964 la Ber­lin, dintr-un tată german şi o mamă ru­soai­că, pe numele Heiko Hirsche, el s-a că­sătorit la 20 de ani cu Nikki Landers, "împrumutând" numele de familie al acesteia şi adoptând numele de scenă Paul Landers. Cariera sa muzicală a de­bu­tat în 1983, când a înfiinţat trupa punk Feeling B.

Deşi, ini­ţial, Paul declara că nu îndrăgeşte rockul, cu Rammstein lucrurile aveau să stea cu totul altfel. Landers susţine că trecerea sa de la punk la industrial rock s-a produs în 1990, o da­tă cu apropierea dintre Est şi Vest.

Paul mărturiseşte că înainte nu avea nici măcar un geamantan pentru chita­ră, aruncând-o în portbagajul maşinii, iar acum are un suport special în care îşi ţine toate instrumentele şi un tehnician care are grijă de ele.

Refe­ritor la efectele pirotehnice de senzaţie la care participă deseori, muzicianul susţine că nu se teme şi că dacă i-ar fi frică, nu ar participa la numerele respective. Despre faptul că Paul şi trupa sa s-au im­pus pe plan internaţional cân­tând în limba germană el crede că nu con­­tează dacă formaţiile cântă în germană sau în engleză, deoarece, în concert, spectatorii oricum nu prea înţeleg ce cântă. Şi pentru că membrii Rammstein nu vorbesc foarte bine en­gle­za, ei preferă să cânte pur şi simplu doar în germană.

Referitor la deciziile luate în cadrul grupului, Landers a declarat că sunt şase oameni cu păreri diferite ce încearcă să ajungă la un consens. Dar aproape întotdeauna doi sunt împo­tri­vă, chiar el acţionând uneori astfel. Me­reu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost crainic al clubului Dinamo, reţinut după ce a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot

Libertatea acum 40 minute
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind acuzat că a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Incidentul șocant s-a petrecut în urmă

Mai multe magazine din Capitală închise de ANPC. Vindeau ilegal țigări minorilor. Amenzi uriașe

Ziare.com acum 2 ore
ANPC a efectuat joi, 19 septembrie, mai multe controale la magazine din București pentru a verifica dacă se vând țigări minorilor. Au fost descoperite 13 astfel de unități. ANPC a suspendat, joi, 19 eptembrie, activitatea a 13 magazine din București

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 3 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

ANPC a suspendat activitatea a 13 magazine din Bucureşti pentru vânzarea ilegală de tutun către minori / Au fost date amenzi de aproape 150.000 de lei

News.ro acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au suspendat pentru 30 de zile activitatea a 13 magazine din Bucureşti, pentru vânzarea ilegală de tutun către minori şi au dat amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei. Print

Șoferul care a murit în accidentul grav din Capitală era soțul femeii stropite cu benzină în Parlament / El era angajat SPP

HotNews acum 3 ore
Bărbatul care a murit joi dimineața după ce nu a acordat prioritate unui tramvai pe Șoseaua Progresul din București era soțul femeii care a fost stropită cu benzină de bărbatul care a dat foc, marți, unei încăperi din Palatul Parlamentului, scrie ob

Fostul şef al Statului Major al Republicii Moldova, Igor Gorgan, pus sub învinuire pentru spionaj în favoarea Rusiei

Adevarul acum 46 minute
Fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan, a fost pus sub învinuire în dosarul cu privire la pretinsele acțiuni de spionaj în interesul Rusiei, conform Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Specia

Lufthansa şi Air France îşi prelungesc suspendarea zborurilor către Beirut şi Tel Aviv

News.ro acum 49 minute
Companiile aeriene Lufthansa şi Air France anunţă joi că prelungesc suspendarea zborurilor către Tel Aviv şi Beirut, din cauza unor tensiuni în regiune, relatează AFP. ”Din cauza situaţiei securitare de la destinaţie, Air France îşi suspendă legătur

Soțul celei mai bogate femei din Rusia a fost reținut. Ce legătură are bărbatul cu atacul armat de lângă Kremlin

Ziare.com acum 2 ore
Soţul celei mai bogate femei din Rusia a fost arestat la data de 19 septembrie 2024 și este acuzat de crimă. Suspectul se numește Vladislav Bakalciuk, a anunțat agenția Reuters citată de Agerpres. Vladislav Bakalciuk, soţul celei mai bogate femei di

Helmut Duckadam a fost dus de urgență la Spitalul Universitar și operat pe cord deschis

Libertatea acum 5 ore
Helmut Duckadam, în vârstă de 65 de ani, a ajuns joi, 19 septembrie, la Spitalul Universitar, unde are programată o operație pe cord deschis, informează Gazeta Sporturilor.

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/18°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

19°
joi

16°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°