Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Codruţa Păunescu îi ajută pe micuţii din Sibiu să desopere bucuriile copilăriei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 iulie 2010 ·

Codruţa Păunescu lucrează ca profesor de sprijin la Gura Râului şi în paralel a deschis deschis un Club pentru copii, din dorinţa de a oferi prichindeilor cât mai multe alternative de petrecere a timpului liber

Deşi are doar 25 de ani, Codruţa Păunescu se poate considera o persoană împlinită. Este extrem de încrezătoare în propriile puteri, iar asta a ajutat-o să realizeze tot ce şi-a propus până acum.

Codruţa spune că iubeşte foarte mult copiii şi întotdeauna şi-a dorit să lucreze cu aceştia. A terminat Liceul Pedagogic din Sibiu, după care s-a înscris la Facultatea de Psihopedagogie din Cluj şi imediat după ce a terminat s-a angajat în învăţământ. Nu la catedră însă, ci ca profesor de sprijin pentru copiii cu cerinţe speciale din Gura Râului. Are o meserie destul de dificilă, care implică un efort considerabil, dar spune că satisfacţie pe care i-o aduce munca sa este mai presus de orice „ La început, mi-am şi dorit să fiu la catedră, însă acum nu aş mai schimba ceea ce fac. Este foarte plăcut să lucrezi cu copiii despre care oamenii cred că nu au şanse la o viaţă normală şi să vezi că aceştia evoluează de la o zi la alta“, spune tânăra.

Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate

Fie că este vorba despre copii cu deficienţe intelectuale, probleme logopedice sau elevi care provin din medii sociale defavorizate, Codruţa lucrează în paralele cu profesorul de la clasă, aducând lecţia la nivelul copiilor de care se ocupă. Iar rezultatele nu au întârziat să apară, spune aceasta. „ Mai întâi, copiii capătă încredere în ei înşişi, apoi sunt acceptaţi de colegi, ies la tablă, culminând cu faptul că la sfârşitul clasei a IV-a aceştia reuşesc să obţină deprinderile de care au nevoie în viaţă- să scrie, să citească şi să relaţioneze cu ceilalţi“, a adăugat profesoara.

Are propriul club pentru copii

Tot din dragoste pentru copii, Codruţa s-a decis, în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 44 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 54 minute
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°