Concurentele Miss Motors au sosit ieri seară la Sibiu din toate colţurile ţării, urmând ca în seara aceasta să se întreacă la Fellini Social Club – Palm Beach pentru titlul de cea mai frumoasă din ţară.
CITEŞTE ŞI:
15 frumuseţi autohtone se luptă pentru titlul de „Miss Motors Romania 2010”, la Sibiu
Sibiu: Se caută cele mai frumoase fete pentru Miss Motors România
Finalistele concursului sunt din oraşe precum Ploieşti, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Brăila, Râmnicu -Vâlcea, Braşov, Timişoara şi Bucureşti şi se vor întrece în probe de frumuseţe interioară şi exterioară, carismă, inteligenţă, personalitate şi tărie de caracter. Mai mult decât atât, până la debutul propriu-zis al concursului, fetele vor lua parte şi la o campanie de prevenire a accidentelor de circulaţie, iniţiată de Poliţia Sibiu.
Astfel, după ora 18.00 frumoasele concurente vor porni din apropierea Tribunalului Sibiu, vor ocoli Instituţia Prefectului, vor ajunge apoi pe strada Mitropoliei şi se vor opri în cele din urmă în Piaţa Mare şi Piaţa Mică a oraşului. Pe tot acest traseu, alături de angajaţi ai poliţiei Sibiu dar îmbrăcate mult mai atractiv decât poliţiştii, fetele vor vorbi cu şoferii întâlniţi pe parcurs despre importanţa siguranţei în trafic şi vor împărţi materiale informative.
Pleacă în Italia
După ora 21.00 fetele vor termina însă cu dulcegăriile pentru că va începe concursul între ele iar miza este mare. “Câştigătoarea “Miss Motors România 2010” va reprezenta România în cadrul concursului “Miss Motors International” ce va avea loc în intervalul 1 – 12 octombrie în Italia. Aceasta va primi de asemenea şi titlul de “Ambasadoarea siguranţei în trafic” pentru anul 2010, proiect susţinut de Poliţia Municipiului Sibiu”, a declarat Ioana Ocneriu, preşedinta juriului care va decide marea câştigătoare.
Con