Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI: Inflaţia creşte de la 3,5% la 7,9%

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 4 iulie 2010 ·

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a revizuit din nou previziunile privind situaţia economică a României: inflaţia va creşte de la 3,5% la 7,9%, după majorarea TVA la 24%. Sursa: Adrian Scutariu

Curtea Constituţională a decis că tăierea pensiilor cu 15% contravine prevederilor legii fundamentale. Astfel, Guvernul a trebuit să găsească o nouă modalitate prin care să veniturile la bugetul de stat să crească şi a majorat TVA de la 19% la 24%.

Conducerea FMI a salutat decizia Guvernului, însă patronatele şi sindicatele au avertizat că preţurile vor exploda. Consiliul Director al FMI a aprobat revizuirea ţintei de inflaţie pentru 2010 stabilită în acordul stand-by încheiat cu România, de la 3,5% la 7,9%.

"În Consiliul de vineri am aprobat deja o revizuire a ţintei noastre de inflaţie pentru acest an, ca urmare a creşterii TVA. Am majorat ţinta cu 4-4,5 puncte procentuale, astfel că centrul bandei de fluctuaţie va fi de 7,9%", a declarat şeful misiunii de evaluare a instituţiei financiare internaţionale, Jeffrey Franks, citat de Mediafax.

Şi Banca Naţională a revizuit în creştere ţinta de inflaţie pe 2010, până la 3,5%, plus/minus 1%. Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, a declarat recent că aplicarea măsurilor de austeritate va conuce la creşterea inflaţiei până la 8-8,5%.

Pentru a creşte atractivitatea leului pentru investitori, BNR a menţinut dobânda de politică monetară la 6,25%.

Un nou acord cu FMI, la cerere

În ceea ce priveşte posibilitatea încheierii unui nou acord între România şi FMI, Jeffrey Franks a spus că discuţiile în acest sens vor fi demarate după ce Guvernul va arăta că doreşte acest lucru.

"Toate discuţiile legate de tipul de acord pe care ar putea să-l încheie autorităţile române cu FMI şi durata unui eventual nou acord ar putea avea loc în următoare

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 18 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 43 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 2 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în patru judeţe

Ziarul Financiar acum 15 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţa, o avertizare de tip cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă în patru judeţe din sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei. „Duminică, în sudul Olteniei ş

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°