Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să-ţi alegi ochelarii de soare

Publicat in Romania Libera, duminică 4 iulie 2010 ·

Ochelarii de soare închişi la culoare pot da dependenţă, motiv pentru care specialiştii ne recomandă să-i evităm. Aceştia provoacă fotofobie, iar persoana care îi poartă se dezobişnuieşte foarte greu de ei. "Nu trebuie să ne facem un obicei din a purta ochelari de soare cu lentile negre sau închise la culoare, poate doar să apelăm la ei ocazional", spune doctorul Monica Pop, managerul Spitalului de Urgenţe Oftalmologice din Bucureşti, citată de Realitatea.net.

O altă atenţionare pe care o face medicul este aceea că ochelarii de soare nu sunt recomandaţi tuturor, chiar dacă vara şi-a intrat în drepturi. „Purtarea ochelarilor de soare este indicată numai pentru acele persoane care au fotofobie. Dacă pe cineva nu supără soarele nu are de ce să apeleze la ochelari, chiar dacă e o zi însorită", precizează oftalmologul.

În ce priveşte multitudinea de culori în care sunt disponibile lentilele ochelarilor de soare, specialistul spune că orice culoare este binevenită, inclusiv lentilele în degrade, atât timp cât ele nu sunt întunecate. Foarte important este, de asemenea, să nu ne uităm în soare. „Oamenii să nu se uite sub nici o formă în soare. Privitul în soare este o greşeală foarte mare, pentru că poate să creeze nişte arsuri ireversibile la nivelul retinei", atrage atenţia prof. dr. Monica Pop.

În rest, la persoanele care nu poartă ochelari de vedere, singurul criteriu după care şi-i pot alege pe cei de soare este calitatea, respectiv claritatea. Atunci când îşi pune ochelarii de soare, persoana respectivă trebuie să vadă la fel de bine cu ei ca şi fără ei. „Dacă vederea este mai slabă, înseamnă că lentila acelor ochelari de soare este de calitate îndoielnică", avertizează medicul Pop.

Un alt criteriu de care trebuie să ţinem seama atunci când ne alegem ochelarii de soare este filtrul de protecţie împotriva razelor ultraviolete.

„Ochelarii de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 50 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 20 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°