Serena Williams a cîştigat ieri titlul la Wimbledon pentru a patra oară, ea ajungînd la 13 trofee de Mare Şlem în carieră. Finala cu Vera Zvonareva nu a avut decît o singură direcţie, americanca impunîndu-se cu 6-3, 6-2 într-o oră şi 7 minute.

Cînd Serena a spus că trebuie să fie foarte atentă în ultimul act, a vorbit extrem de serios. "Cel mai mare pericol ar fi să pun prea multă presiune pe mine. Pe hîrtie se pare că ar trebui să cîştig, dar Vera a reuşit cîteva victorii bune la acest Wimbledon. E o luptătoare, nu renunţă niciodată. Jocul ei nu are slăbiciuni şi întotdeauna e greu să joci împotriva unei asemenea adversare". Vorbea o Serena care este numărul unu mondial, care urma să dispute a şasea finală pe iarba londoneză şi care avea, în acel moment, 12 titluri de Mare Şlem în palmares.

N-au fost vorbe goale. Williams cea mică a pus totul în finală, încă de la prima minge, conştientă fiind că nu trebuie să lase urme pe care Zvonareva să se întoarcă în meci. A servit excelent, 9 aşi şi un procentaj de reuşită pe primul de 94 la sută, a adunat 29 de lovituri cîştigătoare (faţă de 9 ale rusoaicei), a făcut orice mişcare cu un amestec inedit de urgenţă şi grijă. N-a lăsat-o pe Vera să respire în meci, să-şi creeze şanse. A jucat agresiv, necruţător.

Cele două feţe ale Serenei

Dovada că n-au fost vorbe goale e bucuria cu care a sărbătorit la final. A reacţionat ca după o partidă de trei seturi, încheiată cu 10-8 în decisiv. Ca şi cum gloria ei nu era asigurată, ci abia acum se construieşte. Are deja 13 trofee majore, se apropie de ierarhia legendelor.

Nu i-a fost frică, dar s-a temut un pic. A ştiut însă să gestioneze totul foarte bine. Ocaziile mari îi cad perfect, parcă s-a născut anume pentru asemenea scene scăldate în lumină. Şi ce diferenţă între fiara de pe teren şi cochetăria de la festiv