Cand am inceput sa scriu (asta o sa va placa, sa vedeti cat de onesta am ajuns sa fiu aici, in acest spatiu virtual, hm, as merita macar asa … din cand in cand, o statuie de ciocolata pentru onestitate si pentru ca nu ma preocupa mereu sa scriu numai ce ”da bine”… hi,hi.) m-am intrebat daca o sa ajung, la un moment dat, cea mai citita “textiera” de pe aceasta platforma (pfuai, detest sa-i spun platforma, n-are nici un pic de haz) ba chiar mi-am dorit asta. Cred ca la mijloc era un fel de orgoliu tampit, prostesc, nici nu stiu de unde a venit, pentru ca (in afara de sentimente, poate nici macar acolo nu mai e cazul) am pretentia ca am depasit faza aceea din viata cand orgoliul, mandria stupida sau altele, gen… acopera mintea precum o plasa de pescar profesionist. Dar, am gandit asa, recunosc.
Lucky me, mai repede decat credeam, dorinta de a fi “cea mai citita” (o tampenie, repet, scrisul NU ESTE DESPRE ASTA) s-a transformat in dorinta de a scrie, bucuria de a scrie, incantarea datorata faptului ca si alte persoane se regasesc in unele texte (subiectul fiind “ceva” ce avea legatura cu mine, sau chiar pe mine -asadar …o treaba care ar fi putut sa enerveze; de fapt s-a si intamplat asta, si nu rar) amuzamentul si distractia la citirea reactiilor (multe dintre ele, intr-o eroare grava sau pe langa subiect ori paralele cu substanta, esenta textului).
Si, pentru ca am tot scris, sunt un om curios si imi pun probleme, ma agit, caut sa aflu lucruri (intreb, scotocesc, rascolesc) daca simt ca ma apropii de o situatie, un taram (sau chiar un om) pe care nu o/il stapanesc, am incercat sa descopar ce inseamna de fapt sau care e diferenta intre a scrie (punct) si a transmite ceva online.
Am inceput sa citesc atenta ce fac altii. Altele. Cum scriu cei care sunt cititi (spre exemplu, pentru mine, si azi, Mihai G. on Vox, este o enigma. Unele texte scrise de c
