Olanda a eliminat Brazilia, pe merit, la capătul unui meci complicat.

La început echipa sud-americană a luat conducerea, prin golul inteligent al lui Robinho, la o desincronizare a apărătorilor centrali olandezi. Se pare că accidentarea, cu puţin înainte de meci, a lui Matthesen a creat o problemă care s-a repercutat în incapacitatea olandezilor, în prima repriză, de a-şi organiza atacuri în stil propriu.

Olandezii s-au repezit într-un joc englezesc, cu centrări lungi, uşor de contracarat de apărarea braziliană, şi cu greşeli elementare (mai ales la Kuyt şi Van Persie). După pauză Brazilia, conducând pe tabela de marcaj, a jucat infatuat şi a pierdut repede iniţiativa. O eroare a lui Julio Cesar a permis egalarea, ceea ce a încurajat olandezii să atace. Roben, Sneijder, Van Bommel şi-au dovedit clasa şi şi-au creat numeroase ocazii, dintre care una a fost fructificată. Brazilia a jucat dur, măcar prin Bastos şi Felipe Melo, ceea ce a atras eliminarea justificată a ultimului şi schimbarea primului. Brazilia nu a mai putut echilibra meciul, iar Olanda, cu cel mai bun lot la acest turneu final, merge mai departe. Pe brazilieni i-a pierdut, evident, infatuarea, care s-a văzut în mai multe rânduri: superficialitatea lui Kaka, neconcentrarea lui Julio Cezar şi nesăbuita lovitură a lui Felipe Melo, aplicată lui Roben. Uruguay-ul a jucat mai închegat, cu atacuri iscusit organizate, şi a avut mai mult dominarea în meciul cu Ghana. Aceasta a oferit un fotbal plăcut, cu o bună ştiinţă a jocului. Atacul nu a avut însă limpezime, dar portarul Kingson a avut intervenţii salutare. Muntari, respectiv Forlan au marcat goluri memorabile. Accidentarea lui Lugano, stâlpul apărării uruguayene, a dezavantajat vizibil echipa sud-americană. Meciul a fost împins în prelungiri, ca urmare a rezistenţei apărării uruguayene la atacurile pline de voinţă ale echipei ghaneze, care