Municipalitatea a anticipat încasări de peste 37 milioane de lei din concesiuni şi închirieri, conform bugetului aprobat pe anul acesta.
Incasări în primele cinci luni: peste 1 milion de euro. Primăria a încasat în primele cinci luni ale anului aproape 4,5 milioane de lei (peste 1 milion de euro – n. red.) din taxe de închiriere, asociere, concesiune terenuri, dar şi închirieri/asocieri spaţii comerciale. Cele mai mari venituri s-au obţinut din concesiuni, peste 1,3 milioane de lei, dar şi din închirieri de spaţii: aproape 1,2 milioane de lei. Primarul Sorin Apostu a explicat că municipalitatea a moştenit în 2004 foarte multe contracte păguboase - de concesiune sau de asociere, care nu aduceau venituri la bugetul local - pe care a încercat să le rentabilizeze. Potrivit situaţiei întocmite la Serviciul rate, chirii, tarife şi preţuri din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, în primele cinci luni ale acestui an, Direcţia patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii a generat venituri de aproximativ 4,5 milioane de lei. Acestea provin din taxele aferente concesiunilor, asocierilor pe teren, închirierea domeniului public în scopuri publicitare, abonamente de comerţ stradal, chirii spaţii, chirii spaţii din pieţele agroalimentare, contracte de asociere sau chirii pentru terenuri. La capitolul concesiuni, cele mai mari venituri s-au încasat în luna februarie, peste 663.000 de lei; per total, în acest an, municipalitatea a încasat aproape 1,4 milioane de lei. “în ceea ce priveşte concesiunile, pot spune că multe dintre contracte sunt încheiate cu cetăţenii pentru extinderi de locuinţe. Avem şi contracte păguboase la acest capitol. Un exemplu este contractul de concesiune pentru 36 de hectare din Borhanci încheiat cu societatea Casa Rom. Acesta a fost atât de păgubos făcut pentru municipiu, că, indiferent de demersurile noastre de a-l rezilia, nu am reuşit. Acum suntem î