Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nemţii turează motoarele la maxim

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 4 iulie 2010 ·

Sunt buni la fotbal, foarte buni chiar, dar, parcă, tot la maşini se pricep mai bine. Audi, BMW şi Mercedes-Benz, cele trei mărci auto premium germane, scot vedete pe bandă rulantă, evident într-un ritm mai bun ca Bayern Munchen şi Die Manschaft, care, e drept, sunt într-un uşor dezavantaj numeric.

1 /.

Mondialul din Africa de Sud şi cea mai recentă ediţie a Ligii Campionilor sunt doar două dintre cele mai importante competiţii fotbalistice ale lumii în care Germania a demonstrat, dacă mai era nevoie, că este una dintre naţiunile care se descurcă cel mai bine cu mingea la picior.

Dar, oricât de pricepuţi ar fi la fotbal, pe nemţii îi iubim sau detestăm, după caz, şi pentru maşinile pe care le fac şi pe care, unii dintre noi (şi nu puţini) le conducem.

Şi, chiar dacă Bayern Munchen şi Die Manschaft fac mai mereu o figură cel puţin onorabilă în competiţiile de gală pe care le onorează, tot le este dificil să-şi compare succesele cu cele repurtate de tartorii segmentului auto premium - Audi, BMW şi Mercedes-Benz.

Vara 2010 aduce un nou val de noutăţi pe patru roţi oferite de cele trei mari mărci germane: Audi va oferi roadsterul R8 şi cu un motor V8 (care vine să se alăture încă şi mai potentului V10, cu care a fost lansată gama decapotabilă), BMW va introduce sistemul de tracţiune integrală xDrive pe noua Seria 5, iar Mercedes-Benz tocmai a relansat mega-coupe-ul CL - optimizat din punct de vedere estetic şi tehnic.

Audi R8 Spyder V8

Gama decapotabilă a supermodelului Audi R8 va fi lărgită cu o versiune mai ceva mai domoală şi mai accesibilă ca preţ.

Nu este vorba de un model "de criză", întrucât un V8 de 4.2 litri (420 de cai-putere) şi un preţ de aproximativ 120.000 de euro sunt încă mult prea mult pentru vasta majoritate a şoferilor indiferent de cetăţenia pe care o poartă.

Audi c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 48 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°