Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1.200 de medicinişti clujeni au depus jurământul lui Hipocrate

Publicat in Ziua de Cluj, luni 5 iulie 2010 ·

Absolvenţii promoţiei 2010 ai Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” au avut sâmbătă pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” cea mai importantă seară a ultimilor şase ani.

Câteva mii depersoane au asistat sâmbătă seara la o ceremonie solemnă pe stadionulcampioanei CFR Cluj. Cea de-a 61-a promoţie a Universităţii de Medicină şiFarmacie “Iuliu Haţieganu” a depus jurământul lui Hipocrate în faţa părinţilorşi a profesorilor care i-au îndrumat de-a lungul celor şase ani de facultate.între personalităţile prezente la ceremonie s-au aflat Vasile Astărăstoae,preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR) şi rectorul UMF Iaşi, ConstantinCiuce, rectorul UMF Cluj, dar şi prefectul Florin Stamatian. în discursul său,rectorul UMF Cluj, Constantin Ciuce, a făcut referire la anii de facultate pecare i-au avut de urmat cei peste 1.200 de studenţi. “Suntem mândri de ei şisuntem mândri că au ales această meserie. Sperăm ca lucrurile care ţin deşcoala medicală românească şi în special de cea clujeană să îi urmeze toatăviaţa şi sperăm ca prestigiul acestei şcoli să ajungă să fie dus mai departe decei care vor rămâne în ţară, de către cei care vor ajunge să plece peste hotareşi că îşi vor aduce aminte cu mult drag despre această perioadă a începuturilorde formare”, a declarat Ciuce. El a adăugat că tinerii care aleg medicina sunt“masochişti”. “Cei care alegmedicina ca şi oameni sunt masochişti, altfel este foarte greu să înţelegi cumoameni care ajung să fie desconsideraţi politic prin felul cum li se recunoscprofesia, responsabilităţile şi salariile îşi doresc în continuare să facămedicină. După şase ani au de dat un examen foarte greu, la nivel naţional,care îi propulsează în încă cinci-şase ani de specialitate, iar după aceeaîncep să îşi clădească viaţa”, a mai spus Ciuce cu referire la tineriimedicinişti. Pe de altă parte,Vasile Astărăstoae, preşedintele CM

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou atac al rebelilor Houthi asupra unei nave în Marea Roşie / Patru membri ai echipajului au fost ucişi, iar doi răniţi

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un atac cu dronă şi cu o ambarcaţiune rapidă în largul Yemenului a ucis patru marinari de pe un vrachier sub pavilion liberian, operat de Grecia, a declarat marţi un oficial la curent cu această ches

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Puii ursoaicei ucise pe Transfăgărășan, de negăsit. Sanctuarul Zărnești dezminte preluarea lor

HotNews acum 9 ore
Cei trei pui ai ursoaicei ucise de autorități după atacul soldat cu moartea unui motociclist italian pe Transfăgărășan nu au fost găsiți și nu au ajuns la sanctuarul pentru urși de la Zărnești, au transmis marți reprezentanții centrului de reabilita

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 10 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 9 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cupa Mondială a Cluburilor: Chelsea este prima finalistă, după 2-0 cu Fluminense

News.ro acum 7 ore
Echipa engleză Chelsea Londra s-a calificat marţi seara în finala Cupei Mondiale a Cluburilor după ce a dispus, în semifinale, de echipa braziliană Fluminense, scor 2-0. La New York, pe MetLife Stadium, londonezii şi-au arătat intenţiile încă din st

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°