Ironizat de nemţi după ce „panzerele“ au călcat „pumele“, selecţionerul Argentinei şi-a ieşit din minţi şi a fost calmat cu greu de fiica sa, Dalma. Argentina nu ştie să piardă! La CM 2006, sfertul cu Germania se termina cu bătaie. Acum, a lipsit puţin ca acel episod să se repete, de data asta cu un Maradona dezlănţuit.
„El Pibe" priveşte pierdut din spaţiul tehnic cum jucătorii săi învaţă fotbal de la Germania şi nu de la el. A fost cea mai mare umilinţă suferită de argentinieni de la Mondialul din 1974 încoace, când Olanda le preda aceeaşi lecţie usturătoare: cum să nu dai gol şi să iei patru!
Finalul de meci pune capăt suferinţei din teren, dar aduce una cu totul nouă. Sud-americanii sunt dărâmaţi. Echipa lui Messi şi a lui „Dios" (n.r - Dumnezeu), cum este alintat Maradona în ţara sa, a fost dezintegrată.
L-au lovit în orgoliu
Decarul Barcelonei a fost doar o umbră tot turneul, iar când era nevoie de o dovadă din partea lui Maradona că-şi merită titlul de „antrenor principal", acesta a clacat. Era minutul 70 şi deja 2-0 când Pastore îi lua locul lui Otamendi şi 3-0 pentru nemţi când ginerele Aguero era trimis în luptă, în locul lui Di Maria. Degeaba însă! Diego s-a trezit din coşmar la 0-4, îmbrăţişat de Dalma, fiica sa mai mare.
Dintr-un colţ al tribunei, un banner pe care scrie în germană „Pa, Maradona" îl loveşte în mândrie pe selecţionerul „pumelor". Maradona îşi ţine fiica de mână, îşi adună jucătorii şi pleacă spre vestiar. Insistenţa germanilor din tribune este însă la fel de enervantă ca cea a lui Müller şi compania, care nu i-au lăsat pe Messi şi colegii săi să respire pe teren.
Fanii îl ironizează pe cel mai celebru argentinian, iar după 0-4 pe teren, asta e chiar umilinţa supremă! Maradona erupe. Doar intervenţia promptă a Dalmei, care îşi calmează tatăl, duce la evitarea unui episod neplăcut. „Cu cât eşti mai mare, c