Discursului sforăitor, mustind de cuvinte goale, fără conţinut, i se opune spiritul critic.
În „Epoca" din 8 decembrie 1896, după ce Lascăr Catargiu soluţionase chestiunea Ghenadie, I.L. Caragiale tipăreşte tableta „Lascăr Catargiu". George Călinescu spunea undeva că marea gazetărie, cea care rezistă la trecerea vremii, conţine idei generale. Altfel zis, un articol de gazetă scapă nevătămat din asaltul efemerităţii dacă faptul concret, pieritor în timp, abordat de jurnalist, devine punct de plecare pentru afirmarea unor idei: politice, filosofice, morale. Alături de talentul de scriitor, considerăm şi noi propensiunea spre idei generale formula prin care articolul de gazetă rezistă marii încercări care e trecerea timpului. Gazetăria practicată de Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Nicolae Iorga, Camil Petrescu, Tudor Arghezi o dovedeşte din plin.
Explorând publicistica lui Caragiale mi-a fost greu deseori, imposibil uneori, să desluşesc dincolo de text, faptul, evenimentul sau personajul din care a izvorât. Şi cu toate acestea, citesc şi recitesc articolele de gazetă ale lui Caragiale fără nicio problemă. Pentru că gazetăria sa musteşte de idei generale. Un exemplu remarcabil îl reprezintă tableta dedicată lui Lascăr Catargiu.
Contemporanii marelui om politic al conservatorilor cad de acord, în mărturiile lor, că Lascăr Catargiu era scump la vorbă. Preşedintele Partidului Conservator din 1880, de mai multe ori prim-ministru, se remarca, în schimb, prin faptă. Pentru a-l elogia pe deloc demagogul Lascăr Catargiu, I.L. Caragiale semnalează una dintre cele mai cumplite năravuri nu numai ale scenei politice, dar şi ale societăţii româneşti în general de la Regulamentul Organic încoace - tirania vorbei: „... proclamarea redeşteptării şi emancipării noastre politice a fost semnalul inaugurării celei mai teribile şi înjositoare tiranii - tirania vorbei. Iată c
