Ca un presedinte care a fost promotorul celui mai slobod limbaj, vecin cu cel baietzasilor de cartier (vezi – “tiganca imputita”, “pasarica”, “gaozar”, “esti la fel de blonda ca si Udrea”, “urca-te pe masa, sa iti arat cum se face”, “puiut de comunist”), ajunge sa persifleze niste oameni carora apele le-au luat agoniseala de o viata, personal nu ma mai mira, desi ma intristeaza.
Cand ai fost invatat mereu sa ai ultimul cuvant, sa raspunzi smechereste, “sa il faci” (precum un smardoias invatat sa dea cu pumnul in stanga si in dreapta) pe cel care indrazneste sa iti raspunda si sa nu fie de acord cu tine, nu iti mai poti opri instinctul agresiv si te comporti, daca nu faci diferenta (si se vede ca nu o face), la fel si cu o femeie, si cu un ziarist, si cu un copil, in fine, cu oricine care “te supara”, indiferent de situatia in care omul din fata ta se afla. Ce mai conteaza ca i-au murit poate bunicii la inundatii…tu trebuie sa fii barbat!
Ajungi intr-o zona calamitata. Unde zeci de case au fost inundate, mii de animale luate de ape din ograda, iar mai multi oameni au murit in aceleasi conditii. Si ce faci? Durerea, disperarea si, poate, nebunia de moment a unei femei ti se par a fi exagerate. Si le taxezi ca atare – mai in clar – le numesti tzatzisme. Pentru ca mainile ei iti zboara prin fata, iar fata femeii e contorsionata de durere. Si poate de nebunia disperarii. Oricum nu are fata de profesoara.
Te deranjeaza si te dezamageste ca e profesoara. De altfel, nici intelectualilor mai rafinati femeia din Dorohoi nu li se pare a avea fata de profesoara. Cu greu “ar putea fi numita” cadru didactic. Desigur, profesorii trebuie sa fie toti niste monumente de spiritualitate si rationalitate, mai ales atunci cand viata le intoarce fundul. Ei nu au voie sa fie umani, doar presedintelui ii este ingaduit a fi prea omenesc.
Tzatzismul profesoarei din Dor
