FC Municipal Târgu-Mureş a învins azi, cu 3-1 (0-0) formatia maghiara Gyor (locul 3 in editia trecuta a primei ligi) în cel de-al treilea joc amical din cadrul turneului de pregătire din Austria.
Golurile echipei ardelene au fost marcate de Onicaş, în minutul 49, Astafei, minutul 65 şi Bitiş, în minutul 80, din lovitură de la 11 metri.
Antrenorul Adrian Falub i-a folosit în prima parte pe: Ramos- Miclăuş, Moldovan, Balau, Topic- Sfârlea, Dan, Onicaş, Roman- Stere- Vancea. La reluare au intrat: Cr. Pop, Salva, Orozco, Târnăvean, Carlos, Stanga, Bitiş, Astafei, Edu.
Noutăţile faţă de partida cu bulgarii de la Levski le reprezintă portarul spaniol Ramos şi conaţionalul său Orozco, fundaş central, care vor fi testaţi şi la următorul meci de verificare al lui FCM Târgu-Mureş, care va avea loc luni, 3 iulie, de la ora 19 (ora României), în compania unei grupări de liga a II-a din Austria.
FCM va întâlni apoi, pe data de 6 iulie, echipa Petrzalka (retrogradată din prima ligă din Slovacia) şi pe 8 iulie pe Sporting Club Ismaily (locul 3 în prima ligă egipteană).
sursa: fcm-tirgumures.ro